Cele două contestaţii au fost înregistrate în ultima zi a termenului legal de depunere a acestora. Potrivit legislaţiei în vigoare, aceste contestaţii urmează să fie soluţionate în termen de 20 zile de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC). Potrivit CNADNR, în acest moment, se aşteaptă soluţionarea de către CNSC a contestaţiilor depuse.

În data de 18 martie 2015, CNADNR a iniţiat procedura de achiziţie publică (licitaţie deschisă) pentru încheiere contractului Proiectare şi execuţie Pasaj Suprateran pe DJ602 Centura Bucureşti – Domneşti prin publicarea în SEAP şi, ulterior, în JOUE a anunţului de participare. Deschiderea celor 11 oferte depuse a avut loc în data de 30 iulie 2015. Urmare a evaluării ofertelor depuse, comisia de evaluare a întocmit raportul procedurii, înregistrat în data de 29 octombrie 2015, prin care declară oferta câştigătoare cea depusă de Asocierea SC Straco Grup SRL – SC Comnord SA – SC Specialist Consult SRL.