După 1945, Germania și alte state din vestul Europei au acceptat să intre sub „umbrela” scutului nuclear american pentru a fi protejate de o eventuală agresiune a Rusiei. Asta pentru că Germania a aderat la un tratat de neproliferare a armelor nucleare semnat în anii 60 și reconfirmat în 1990, după unirea celor două state germane, scrie DIGI24.

Ideea unui arsenal nuclear german vine după declarațiile contradictorii ale actualului președinte american care a declarat că va „susține puternic NATO”, deși tot el este cel care a spus despre alianța nord-atlantică că este „perimată” și că un eventual sprijin al SUA este condiționat de creșterea cheltuielilor pentru apărare a partenerilor din NATO.

În aceste condiții, este evident că Germania se apropie mai mult de Franța și Marea Britanie, alte două puteri nucleare din Europa, chiar dacă acestea au un arsenal nuclear redus.

Și unii analiști de securitate germani au ajuns la concluzia că o cale mai sigură pentru Germania ar fi să ia în discuție dezvoltarea unui arsenal nuclear propriu, în condițiile în care Donald Trump va continua să submineze relațiie internaționale.