După publicarea unor date peste aşteptări privind deficitul pe 2014, ministrul francez de Finanţe, Michel Sapin, a afirmat că există motive de optimism în privinţa creşterii celei de-a doua economii a zonei euro.

Datele oficiale publicate joi arată că în 2014 deficitul s-a situat la 4% din PIB, faţă de estimarea de 4,4% din PIB, şi va scădea la aproximativ 3,8% anul acesta, a declarat Michel Sapin.

Acesta a adăugat că avansul economiei în acest an ar putea depăşi prognoza Guvernului, de 1%. 'Un deficit mai scăzut decât se estima sporeşte încrederea. Vom înregistra o creştere de peste 1% în 2015', a apreciat ministrul francez de Finanţe.

Cheltuielile publice au scăzut, colectarea veniturilor s-a îmbunătăţit, sporind aşteptările privind accelerarea creşterii în 2015, a explicat economistul Axelle Lacan, de la Credit Agricole.

PIB-ul Franţei a înregistrat o creştere de 0,4% în 2014, un nivel similar cu cel din 2013, a anunţat joi Institutul Naţional de Statistică din Franţa (Insee). În trimestrul patru din 2014, economia a înregistrat un avans de 0,1%.

Datoria publică a Franţei a urcat anul trecut la 95% din PIB, de la 92,3% din PIB în 2013.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi-a exprimat recent speranţa că ritmul de creştere al economiei în 2015 va depăşi estimarea Guvernului, de 1%, şi astfel va scădea şomajul.

'Voi face totul pentru o creştere cât mai ridicată a economiei în 2015 şi 2016 astfel încât să avem un avans de peste 1%. Dacă avem mai multă creştere, vom avea un şomaj mai scăzut', a afirmat şeful statului într-un interviu acordat postului de radio France Inter.

SURSA: Agerpres