Există un motiv pentru care politicienii din lumea civilizată evită extravaganțele de orice natură. Sunt mulți cei care merg cu bicicleta la serviciu, se îmbracă cu haine „no-name” și se țin departe de restaurantele și barurile de lux. Acest tip de decență, atât de nespecific românilor, este de natură de a transmite publicului larg că există un anumit simț al măsurii extrem de necesar oricui este pus să ia decizii în numele unui popor.

Ce transmit constant polticienii români? Dispreț față de oamenii obișnuiți, atitudine superioară, aerul că totul li se cuvine. De la fentarea cozilor a la Tăriceanu până la limuzinele de 120.000 de euro cumparate recent de parlament, totul ne arată că ei văd lumea împărțită în două: cei care au puterea și ceilalți. Nu există alt tip de logică pe care politicienii români – fie că sunt la putere, fie în opoziție – sunt dispuși să o accepte. Amintiți-vă de Gabriel Oprea și Audi-ul lui cu motor mare și antemergători pe motociclete fără de care nu se deplasa niciodată ca să înțelegeți că oamenii aștia se închină doar la Sfânta Treime formată din Daddy Șeful-la-Bani, Sunny Mânuitorul de ștampilă și Sfântul Furt.

Iată că noua lege a salarizării unitare nu face notă discordantă. Lor, demnitarilor, le cresc lefurile iar marea masă a populației trebuie să mai aștepte. Ce să aștepte? După toate probabilitățile, câteva modificările ale codului fiscal care să anuleze măririle periculoase de salarii nete care ar putea decurge din noua lege aprobată pe nevăzute de mașina de vot din parlament. Pentru că nu există nimeni în această țară care să știe cu precizie ce efect ar avea aplicarea noii legislații. E clar că întreaga masă salarială nu poate fi crescută la comandă politică și independent de eficiență și productivitate. Este la fel de clar că efectul unei asemenea creșteri este un dezastru economic și social. Dar toate astea nici nu mai contează, câtă vreme și-au primit porția ei, cei care țin în mână pâinea și cuțitul.

Salariile românilor sunt mici, fără îndoială. Medicii și profesorii sunt prost plătiți și demotivați. Pensionarii sunt umiliți și purtați pe drumuri fără nicio logică. Toate acestea sunt probleme reale. Dar nu am văzut nicio abordare realistă care să rezolve toate aceste probleme. Totul stă numai sub semnul minciunilor, obrăzniciei și al acestui „o să vă dăm!” fără să fie vreodată clar din banii cui își permit ei, cei de la putrere, să-și facă atâta pomană. Iar în asemenea situații trebuie să știți că nota de plată va fi achitată tot de cei care muncesc din greu, dar care nu ajung niciodată să culeagă roadele muncii lor fiindcă vine mereu câte o noapte când dau hoții.

CLAUDIU ȘERBAN,
director editorial Capital