Nici acțiunile companiei sale nu au avut de suferit pe bursă, ba dimpotrivă. Totuși, un lucru mi-a revenit în minte cu această ocazie. Că atunci când primești ceva pe gratis, tu nu ești beneficiarul, ci chiar produsul care este vândut. Una dintre legile economice de bază, pe care ne încăpățânăm să o ignorăm, este aceea că nimic nu este gratis. Iar dacă – printr-o extraordinară corelare de factori și aliniere de planete – ne găsim la un moment dat la intersecția dintre traiectoriile a mai multor afaceri eșuate și chiar primim ceva gratis, putem afirma cu certitudine că nu se va mai întâmpla a doua oară.

Pur și simplu, legile economice sunt niște legi ale naturii, ele nu pot fi subordonate prin decizii ale politicienilor. La fel cum o lege a fizicii spune că un sistem izolat tinde către minimul consum de energie, tot așa o comunitate de oameni tinde către obținerea maximului de beneficii dintr-o situație. Iar această lege este incompatibilă cu oferta unui lucru gratuit pentru că acesta a costat timp, bani și efort pentru a fi produs.

Pe vremuri, patronii de berării obișnuiau să ofere gratuit covrigei sărați mușteriilor. O făceau din generozitate? Nicidecum. Sarea ingerată provoca sete și făcea berea să pară mai gustoasă. Astfel, clientul nu se oprea la o halbă, ci turna în el mai multe, mărind încasările patronului. Genul acesta de atitudine a început să fie din ce în ce mai răspândit și în alte industrii. Acum ne întâlnim cu el cu precădere în online, acolo unde produsele nu mai sunt tangibile, ci doar niște servicii disponibile prin intermediul calculatoruui sau telefonului mobil. Nici banii nu mai sunt monede de aur, iar din ce în ce mai puțini ajung să îmbrace forma unor bancnote tipărite luxos și filigranat. Iată de ce, viața noastră este din ce în ce mai sofisticată și ne întâlnim din ce în ce mai des cu aplicații de telefon, rețele de socializare și comunicare prin internet. Se numește progres tehnologic, și nici ăsta nu poate fi oprit, poate doar cu prețul ștergerii civilizației umane de pe fața pământului.

De aceea insist și eu aici să mai spun încă o dată și încă o dată: politicienii nu ne pot da decât ceea ce producem noi înșine, după ce și-au oprit și ei o parte, de obicei mai mare decât a noastră. Asta este singura realitate pe care o veți întâlni, oriunde în lume. Cu cât mai transparente vor fi deciziile lor, cu cât mai clar vor fi cunoscuți beneficiarii acestora – cu nume, prenume și CNP – cu atât mai bine o va duce țara și oamenii ei în general. Cu cât mai multe declarații sforăitoare despre „binele poporului” veți auzi fără să puteți identifica exact despre cine este vorba, cu atât mai siguri puteți fi că sub aparentele bune intenții se ascund unii care abia așteaptă să vă fure farfuria cu mâncare de sub nas, în timp ce voi căscați gura la povești. Povești care vă vor fi livrate gratis, cu generozitate, pe TV, radio, Facebook.

 

Una dintre întrebările Senatului american către Mark Zuckerberg a fost dacă intenționează să lanseze o versiune pe bază de abonament a Facebook. Tânărul miliardar a zis că nu-l preocupă așa ceva. În aceste condiții, mai e cineva care consideră că cea mai mare aplicație de social media e doar o facere de bine la nivel mondial? Mai e cineva care nu înțelege că marii beneficiari din spatele acestei operațiuni sunt doar alți oameni care vor să ne dea gratis lucruri care apoi să ne coste mai mult?

CLAUDIU ȘERBAN, director editorial Capital

Acest articol a fost publicat în numărul 15 al revistei Capital, disponibil la chioşcuri în săptămâna 16-22 aprilie 2018