Am întrebat conducerea Registrului Auto Român dacă a avizat vreodată autoritățile europene, grupul Volkswagen sau reprezentantul acestuia în România în privința neconformității mașinilor comercializate în România.

“După acest scandal, Comisia Europeană a cerut autorităţilor de omologare din UE să aibă în dotare un sistem de măsurare a emisiilor portabil. Măsurile de remediere şi calendarul de aplicare au fost prezentate de constructor către autoritatea de omologare germană, nu a fost nevoie de nicio sesizare. Suntem printre primii în Europa care au achiziţionat acest sistem, aparatura a costat aproximativ 300.000 de euro. Cel târziu în vară aveam pe stradă acest sistem de măsurare a emisiilor. Odată cu achiziţia, Registrul Auto Român s-a dotat cu aparatură de laborator în valoare de aproximativ 500.000 euro pentru supravegherea pieţei”, ne-a declarat directorul general al Registrului Auto Român, George Dincă.  

După ce a acuzat în mod direct autoritățile competente din Germania, Marea Britanie, Luxemburg și Spania, Comisia Europeană anunță că, în curând, va acuza și alte state europene că fie au știut de problema mașinilor produse de grupul Volkswagen și nu au făcut nimic, fie nu au realizat testele de emisii la standardele necesare pentru a descoperi mașinile neconforme. George Dincă nu crede că România poate fi inclusă una dintre aceste categorii.

“România nu a emis nicio omologare europeană de tip pentru vehiculele afectate. Există un calendar de rechemare a maşinilor afectate, reprezentantul producătorului de maşini în România respectă acest calendar, noi supraveghem respectarea regulilor”, a subliniat oficialul RAR.