Chiriţoiu a dat exemplul unei licitaţii trucate, prin înţelegere între unele companii competitoare, licitaţie ce avea ca obiect un contract privind lucrări de foraj pentru Romgaz.

Fapta a fost descoperită la sesizarea unei societăţi americane, care fusese dezavantajată.

"Vrem să popularizăm acest caz, să încurajăm alte companii să procedeze la fel, să avem colaborarea lor. Le oferim imunitate, nu vor păţi nimic", a spus şeful Concurenţei.

El a precizat că semnalele venite de la firme reprezintă cel mai frecvent instrument prin care Comisia Europeană şi autorităţile din Franţa sau Marea Britanie descoperă astfel de neregularităţi.

Chiriţoiu a menţionat că sancţiunea cea mai severă decisă în 2014 de Consiliul Concurenţei a fost amenda de 35 milioane de euro aplicată unor lanţuri de retail precum Metro, Selgros, Mega Image furnizori ai acestora, pe motiv că "nu au lăsat piaţa liberă în zona de promoţie, nu au lăsat peţurile să coboare pe cât ar fi putut".

Când Consiliul Concurenţei aplică o amendă, ANAF execută compania sancţionată şi încasează banii. Dar apar şi foarte multe contestaţii la aceste decizii.

"Toată lumea ne dă în judecată", a spus Bogdan Chiriţoiu, adăugând că foarte rar se întâmplă ca o firmă să se conformeze deciziei. Legea prevede însă că firma trebuie să achite suma direct şi apoi se poate adresa justiţiei pentru a-şi recupera banii.

"Foarte rar acceptă instanţa să suspende amenda. În 2014 am câştigat în 90% din cazuri, un procent de-a dreptul nord-coreean", a afirmat preşedintele Chiriţoiu, completând că în 80% din cazuri, "rămân în picioare" sumele decise de Consiliul Concurenţei.

Consiliul Concurenței a finalizat anul trecut 21 de investigații, aplicând amenzi în valoare de aproximativ 41,5 milioane de euro, a anunțat anterior Bogdan Chirițoiu.

"Am finalizat investigații importante, 44% dintre acestea vizând cele mai nocive practice anticoncurențiale, cele de tip cartel. În cadrul uneia dintre aceste investigații, Consiliul Concurenței a aplicat politica de clemență. Din rândul cazurilor de înțelegeri anticoncurențiale verticale finalizate, un exemplu relevant este cel de pe piața comercializării produselor alimentare", a declarat Chirițoiu.

Potrivit acestuia, amenzile aplicate, în valoare de aproximativ 41,5 milioane de euro, demonstrează înăsprirea politicii de sancționare a faptelor anticoncurențiale.