Sorin Dimitriu a explicat că sunt câteva domenii în care companiile din România ar putea avea rezultate foarte bune, precum componente electrotehnice, componente aeronautice sau componente mecanice din industria de transport, automobile, vagoane.

“Potenţialul de export al României este mare. Spaţiul dedicat pentru astfel de evenimente la CERN este de 40-45 de firme. Dimineaţă am avut o discuţie cu cei de la CERN ca să putem realiza acolo şi un cort în care să poată fi prezentată o parte din oferta românească. Doar Germania a mai avut o astfel de iniţiativă şi a primit o astfel de derogare. Eu apreciez că ar putea participa 80-100 de firme din România”, a mai precizat Sorin Dimitriu.

CERN va derula în perioada 2014-2016 o serie de lucrări de retehnologizare la marele accelerator de particule (LHC).

Sursa: Agerpres