Ambele companii au filiale în România, Avnet însă are o prezenţa de peste 9 ani şi o echipă mult mai numeroasă. Pentru a menţine eficiența activităţii și a păstra calitatea serviciilor livrate, Tech Data a împărţit portofoliul în două categorii majore: 

– Endpoint Solutions, care include PC-uri, telefoane mobile și accesorii, imprimante, periferice, consumabile, software și electronice de larg consum. 
– Advanced Solutions, care include cu precădere tehnologii pentru DataCenter, cum ar fi: stocare, rețelistică, servere, aplicații complexe și infrastructură convergentă/hiper-convergentă. Acest portofoliu integrează, de asemenea, și tehnologii de generație nouă: cloud, IoT, mobilitate, securitate și analytics. 

Cele două direcţii vor fi gestionate unitar, iar activitatea locală a Tech Data va fi coordonată de Paul Micheș, Country General Manager. 

„Tech Data își consolidează poziția în România, iar partenerii noștri de distribuţie vor simţi în timp scurt anvergura noii companii. Pe piaţa locală, portofoliul de Advanced Solutions, preluat de la Avnet Technology Solutions este matur, cu o viabilitate dovedită de creșterea organică din ultimii zece ani. Am crescut anual cu 30-40% și am câștigat o poziţie respectată oferind cel mai vast portofoliul pe segmentul DataCenter și colaborând cu cei mai importanţi System Integrators din piață. În etapa următoare, mulţumită expertizei deţinute de Tech Data în zona de Endpoint Solutions, vom investi în dezvoltarea acestei linii de business. Obiectivul nostru este să oferim cele mai bune soluții, atât din zona produselor de tip client, cât și a soluțiilor complexe pentru DataCentere, care să ajute partenerii să conecteze lumea prin puterea tehnologiei,” afirmă Paul Micheș, Country General Manager pentru Tech Data România, 

În portofoliul pe care noua companie Tech Data îl distribuie în România se află furnizori precum Dell EMC, IBM, Lenovo, Check Point, VMware, Veeam Software, Oracle în categoria Advanced Solution Solutions, precum și Autodesk, Adobe și Corel la categoria Endpoint Solutions. De asemenea, compania va adăuga în portofoliu produse și servicii Microsoft, prin semnarea unui nou contract de distribuție. Pentru susţinerea partenerilor locali, în România activează și Tech Data Academy, un centru acreditat de training pe multiple tehnologii: IBM, VMware, Veeam Technology, CheckPoint etc. Cursurile sunt susţinute de traineri interni certificaţi, lideri tehnologici cu un nivel ridicat de expertiză și experienţă practică.