Aceste date arată că o mare cantitate din banii tipăriţi de BCE pentru a cumpăra obligaţiuni ajung în conturile bancare din Germania, deţinute deseori de investitorii străini, şi rămân acolo. În aceste condiţii, solicitările de plată ale Bundesbank în cadrul sistemului de plăţi Target 2 au atins un nivel record de 814 miliarde euro în luna februarie. 

În cel mai recent raport lunar al său, Bundesbank susţine că aceşti bani creaţi de BCE nu se îndreaptă spre alte părţi din zona euro, chiar dacă randamentul obligaţiunilor este mai mare acolo decât în Germania. Aceasta demonstrează reticenţa investitorilor în a-şi plasa banii în economiile mai slabe şi ridică semne de întrebare cu privire la eficienţa programului de stimulare al BCE. 

"Este remarcabil că aceste efecte secundare ale programului de achiziţii de active nu se fac resimţite în unele ţări", se arată în raportul Bundesbank. 

Înainte ca criza datoriilor din zona euro să atingă vârful în 2012, banii ieşeau din Germania în căutare de randamente mai mari în ţări precum Grecia, Spania şi Italia. Această tendinţă s-a inversat după 2010, pe măsură ce criza datoriilor a escaladat, iar încrederea în ţările cu datorii mari nu s-a refăcut în pofida eforturilor BCE. 

Economia germană a continuat să crească şi va face acest lucru şi în viitorul apropiat, susţine Bundesbank în raportul său, citând avansul producţiei industriale, ca urmare a cererii ridicate, atât din interiorul Germaniei, cât şi de peste hotare. 

Solicitările şi datoriile băncilor centrale din zona euro în cadrul sistemului de plăţi Target 2 nu sunt o problemă atâta timp cât există uniunea monetară. Însă, dacă zona euro s-ar destrăma, debitorii, băncile centrale ale ţărilor care ar ieşi din blocul comunitar, ar trebui să ramburseze banii. 

 AGERPRES