Citiți Napolact a încheiat colaborarea cu 50 de centre de colectare din Ardeal. Mii de litri de lapte sunt irosiţi zilnic

Compania FrieslandCampina România își desfășoară activitatea de producție pe teritoriul României din anul 1999, investind capital și resurse umane în dezvoltarea economiei și societății românești. În această perioadă de 15 ani a fost un partener serios și important în istoria dezvoltării fermelor de vaci de lapte din România. A ridicat standardele de calitate a laptelui materie primă, prin implementarea procedurilor de bune practici în fermele din portofoliu. A fost un partener și un susținător al fermierilor serioși, care au dorit să investească în dezvoltarea propriilor afaceri de producere a laptelui la standarde europene.

Nu putem să nu reamintim opiniei publice că această companie, cu capital străin, a creat locuri de muncă în zonele defavorizate ale Transilvaniei și Ardealului, dar și la nivel național, prin stimularea industriilor conexe timp de 15 ani.

Înteleg situația grea, chiar disperată a fermierilor din zona de Nord Vest a României, dar trebuie să înțelegem și să acceptăm că situația actuală a apărut independent de voința si de politica de dezvoltare a companiei. Situația de criză economică și scăderea consumului înregistrate în ultimii patru ani a afectat întreaga industrie și este un fapt generat de situația de criză europeană. În aceste condiții dificile, foarte multe companii din industria laptelui au fost nevoite să-și regândească și să-și reconsidere planurile de dezvoltare și strategiile de management.

Vă reamintesc că, din cele 423 de fabrici procesatoare lapte autorizate sanitar-veterinar în Romania, au mai ramas in activitate180! Cele 234 de fabrici închise în ultimii 3-4 ani au dus la restrângerea ofertei de cumpărare a laptelui, ducând la imposibilitatea valorificării laptelui din fermele din anumite regiuni ale țării.

Să nu uităm că FrieslandCampina România a anunțat public și din timp fermierii cu privire la reorganizarea sistemului de colectare a laptelui și a managementului portofolilui de fermieri, cu scopul de a reduce costurile și de a crește competivitatea produselor finite din piața locală și europeană, pentru a putea oferi consumatorului produse calitative la un preț competitiv, conform puterii de cumpărare a cetățeanului român.

Furnizorii de lapte, fermieri ce livrează zilnic sau o data la două zile către FrieslandCampina România pe baza contractelor de 6-12 luni, sunt 100% din ROMÂNIA! Există și situații când apar fluctuații în volumele vândute în piață, fluctuații ce nu pot fi previzionate de către procesator, iar atunci se apelează la lapte SPOT, cumpărat din spațiul intracomunitar, deoarece fermierii locali au contracte ferme, iar România nu deține o Bursă a Laptelui Spot. Această regulă se aplica tuturor celor 180 de procesatori din țara noastră, nu numai în cazul FrieslandCampina România.

Anul trecut, când cererea de lapte pentru procesare era mai mare decât oferta, fermierii locali au fost îndreptățiti să negocieze prețuri mari, să rupă contracte cu procesatorii, să decidă condiții nejustificate de preț și termene de plată. De ce astăzi acești fermieri se plâng de “discriminare”? Regulile de piață nu se aplică în fiecare an la fel, nu se aplică aceleași reguli de cerere și ofertă?

Consider că este suspect că aceste polemici și acuzații de imagine se îndreaptă numai asupra unei companii private ce își desfășoară activitatea corect și responsabil față de autoritățile române, față de angajații săi și față de toți partenerii contractuali pe care îi deține. Situația expusă în presă se regăsește aproape pe întreg teritoriul României și pot spune că este ciclica, ne-am întâlnit cu ea în 2009, 2012, și revine la fiecare 2-3 ani.

În ultimii 2 ani APRIL a prezentat autorităților guvernamentale, asociațiilor de fermieri și opiniei publice situația critică în care se află industria laptelui din țara noastră, datorată scăderii consumului și creșterii costurilor. Avem cel mai ridicat TVA la produsele lactate din Europa, avem evaziune fiscală și piață neagră evaluată la peste 50%, avem cele mai multe taxe și impozite. Acești factori au dus la închiderea multor companii, lasând producția fermierilor nevalorificată și falimentul pe filiera “fermier-procesator-industrie conexă”. Pentru toate aceste neajunsuri acuzăm o singură companie, pe FrieslandCampina România? Consider ca este fals și incorect!

Consider că orice companie cu capital privat, indiferent că este fermă vegetală, ferma de vaci lapte, procesator, trader sau comerciant, are dreptul să-și stabilească singură politica de afaceri, cu respectarea legilor din România si Europa, în baza legilor stabilite de o piață liberă, fără să fie judecată și linșată public. ”, a declarat Dorin Cojocaru.