Dacă înainte ar fi fost dificil de imaginat că shaorma cu fructe de mare ar fi stârnit interesul multora, după ce și-a lansat pe 5 decembrie 2015 restaurantul Seafood Shaorma în urma unei investiții inițiale de circa 20.000 de euro, lui Paul Nicolau îi trec aproximativ 150 de persoane pragul zilnic pentru a-i gusta delicatesele. „Shaorma este unul dintre cele mai populare produse la nivel mondial, iar conceptul de shaorma cu fructe de mare este unul îndrăzneț și atrăgător pentru publicul român”, este de părere antreprenorul.

În opinia sa, supraviețuirea într-o astfel de piață este destul de dificilă, în contextul în care trebuie să vii în permanență cu idei noi, cu schimbări care să atragă cumpărătorul. „Dar este, totodată, o provocare, pe care o accept bucuros”, subliniază Paul Nicolau. El spune că perspectivele acestui business sunt foarte mari, iar peste câțiva ani îl vede răspândit la nivel european. Dar planurile sale nu se opresc aici, Paul Nicolau vrea, ca peste cinci ani, să facă parte din topul celor mai bogați tineri români. 

„Ceea ce am încercat în București a fost să pornesc o revoluție a acestui fel de mâncare de tip fast food foarte popular în România și nu numai. Mulți m-ar fi putut caracteriza drept prea îndrăzneț, să vin și să propun un alt fel de shaorma. Am îndrăznit și iată că am avut succes, cererea tot mai mare din partea clienților confirmă că am avut dreptate“,  explică el. 

Vânzările din luna decembrie ale Seafood Shaorma au ajuns la circa 15.000 de euro, iar pentru 2016 este planificată extinderea restaurantului în alte două locuri, unul dintre ele fiind un mall din București. De asemenea, strategia de dezvoltare include și deschiderea unui restaurant în Londra. 

 Restaurantul SeaFood Shaorma a fost deschis în Piața Muncii. Iar oferta include două tipuri de mâncare: SeaFood Shaorma (caracatiţă, creveţi, calamar şi sepie) şi Ocean Shaorma (calamar, sepie, ton, spadă şi merluciu). Sosurile sunt pe bază de iaurt, iar la final se adaugă un strop din lămâia proaspăt stoarsă peste toate acestea ingrediente „culese“ din ocean.