Potrivit unui comunicat al companiei, cifra de afaceri a fost de 1,77 miliarde de lei, faţă de 1,44 miliarde de lei, în primele nouă luni din 2014. 

'Creşterea calitativă a mixului de produse vândute ne-a ajutat să ne îmbunătăţim marjele şi să fim profitabili operaţional, în condiţiile în care piaţa aluminiului este în continuă scădere. În plus, reducerea schemei de sprijin pentru sectorul energiei regenerabile a avut un impact pozitiv asupra activităţii noastre, eliminând distorsiunile cu care s-a confruntat industria noastră şi permiţându-ne să concurăm de pe poziţii egale cu alte companii din interiorul sau din exteriorul Uniunii Europene, a declarat Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro. 

Compania a avut o producţie de aluminiu primar de 203.100 tone, de la 194.300 tone în primele nouă luni din 2014, în timp ce producţia de aluminiu procesat a fost de 59.800 tone, de la 59.200 tone. 

Vânzările cantitative de aluminiu primar au crescut cu 3% (+3.000 de tone) faţă de primele nouă luni din 2014, în timp ce vânzările de aluminiu procesat au avut un uşor avans, de 1% (+800 de tone), în perioada analizată. 

Potrivit reprezentanţilor companiei, veniturile din vânzări au crescut cu 23% în primele nouă luni ale acestui an, faţă de perioada similară a lui 2014, datorită strategiei Alro de promovare a vânzărilor de produse cu valoare adăugată mare, atât pentru sectorul primar, cât şi pentru sectorul procesat, dar şi aprecierii dolarului american. 

'În acest context, Alro a înregistrat o creştere a marjei brute la 18%, în primele nouă luni ale lui 2015, faţă de 7%, în 2014. De asemenea, profitul operaţional a crescut de la 15,6 milioane de lei, în perioada ianuarie – septembrie 2014, la 218 milioane de lei, în primele nouă luni din 2015', se precizează în comunicatul citat. 

Alro este o subsidiară a Vimetco N.V., un producător de aluminiu global, integrat vertical, care desfăşoară operaţiuni în România, China şi Sierra Leone şi este listată la Bursa de Valori de la Londra. Alro este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, având o capacitate de producţie instalată de 265.000 tpa. Principala piaţă de desfacere pentru produsele Alro este Uniunea Europeană (Ungaria, Polonia, Grecia, Germania şi România), dar compania îşi exportă produsele şi în SUA şi Asia. 

Sursa: Agerpres