Dacă vrei o afacere de succes ai nevoie de oameni buni și devotați, spune Adriana Otilia Seftiuc. Și nu doar atât.

„Trebuie să fii implicat în afacere sută la sută, să fii tot timpul prezent și să muncești cot la cot cu angajații”, explică ea. După ce a lucrat timp de opt ani într-o multinațională, a decis să pună temeliile, alături de soțul său, unui proiect cu afaceri de 600 de mii de lei în primul an de activtate. Adriana a renunțat la confortul și siguranța pe care le avea ca salariat și a pornit un business într-o perioadă economică destul de nefavorabilă atât pe plan intern, cât și international. Ea a depus mai întâi un proiect pentru Fonduri Europene pentru ridicarea Fabricii din Sat  și achiziția de utilaje, având ca scop producerea și comercializarea de produse textile.

„Împreună cu soțul meu, am început să adunăm informații și să căutăm oamenii pe care să îi putem implica în realizarea acelor planuri. Proiectul a fost depus în 2012, aprobat în 2013. Iar în 2014 am semnat contractul de finanțare și am organizat cu firma de consultanță procedurile de licitație pentru realizarea construcției”, își amintește ea. Construcția s-a ridicat, dar au apărut tot felul de situații de rezolvat: cheltuieli neprevăzute în bugetul proiectului, neconcordanțe între proiectul tehnic și ce se poate realiza practic.

Toate acestea au însemnat multe drumuri de făcut la firma de consultanță, la firma de construcții, la AFIR și la bănci, după cum mărturisește Adriana Seftiuc. Și pentru că finalziarea proiectului consta și în personal angajat, ea a demarat procedura de selecție a resurselor umane. Personalul, un grup de oameni harnici și seriosi, după cum își amintește, s-a prezentat pentru angajare la clădirea modernă ce se ridica la ei în sat. „Clădirea nu semăna deloc cu ceea ce se știe a fi o fabrică de confecții. Modernă, cu toate utilitățile, chiar și cu panouri solare, și-a primit mândră angajatii pentru prima dată într-o zi însorită de noiembrie 2015”, spune antreprenoarea.

Timpul a trecut și, cu mari eforturi, proiectul a fost încheiat în decembrie 2015, după controlul celor de la AFIR și ultima tranșă de bani nerambursabili transferată. De atunci, pornind de la câteva produse și modele de lenjerii de pat, perne și pilote, ideile au tot apărut, materialele au început să fie tot mai diversificate, calitatea produselor tot în creștere, iar ambalajele – din ce în ce mai atractive.  Magazinul online a venit ca o următoare etapă necesară în dezvoltarea acestei afaceri și din dorința de a veni în întâmpinarea clienților din toată țara. Cât privește investiția inițială pentru realizarea proiectului, aceasta a fost co-finanțarea proprie de 15% plus TVA-ul aferent valorii întregi a proiectului. „Sursele de finanțare pentru realizarea proiectului au fost împrumuturi personale, iar pentru a începe activitatea a fost nevoie să apelăm la linie de credit”, explică Adriana.

 

Acum, anual, Fabrica din sat are peste 100 de clienți mai mari și mai mici. Anul trecut, în primul an de activitate, compania a raportat afaceri de circa 600.000 lei, cu un profit micuț, de 2.000 lei din cauza faptului că au avut cheltuieli foarte mari în încercarea de a se promova.

„Primul semestru a fost greu și din cauza măsurilor guvernului la nivel național, respectiv creșterea salariului minim pe economie, a treia mărire într-un an de activitate, mărire care nu se regăsește în productivitatea muncii”, explică tânăra.

Greșelile pe care le-a făcut la început? Prea multă încredere în colaboratori externi, care, în unele cazuri, s-au dovedit de rea credință. 

În ceea ce privește piața în care activează, Adriana Seftiuc spune că este plină de produse din import, care nu de puține ori au etichete mincinoase și este greu să convingi un client că prețul puțin mai mare este justificat de calitatea produsului. „Ar trebui o verificare minuțioasă a produselor din import precum și a etichetelor acestora. De exemplu, se vinde o lenjerie de poliester cu eticheta de bumbac satinat”, explică ea.    

 În opinia sa,  secretul unei afaceri de succes constă în multă muncă și implicare. Să cunoști tot ce se întâmplă, să fii alături de angajați, să îi cunoști, să îi motivezi. „Succesul unei afaceri este garantat de oamenii din echipă. Angajații sunt cea mai prețioasă resursă a unei societăți”, conchide antreprenoarea.