La data de 12 octombrie, Eduard Lucian Lovin şi Bogdan Cristian Iana au fost numiţi vicepreşedinţi ai ANCOM, prin Hotărârea Parlamentului nr. 79, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805/11.10.2017. Numirea acestor vicepreşedinţi a fost unul dintre motivele demisiei lui Adrian Diţă, au mai arătat sursele.

Pe de altă parte, „mai mulţi membri din Comisia pentru tehnologia informaţiilor şi comunicaţii din Camera Deputaţilor i-au cerut în repetate rânduri demisia lui Adrian Diţă, susţinând că a destructurat ANCOM şi că a dat afară mai mulţi profesioinişti”, a declarat pentru Mediafax Cătălin Drulă (membru USR), preşedintele acestei comisii parlamentare.

Adrian Diţă a preluat funcţia de preşedinte al ANCOM la data de 11 mai, când plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor l-a votat cu 236 de voturi „pentru” şi 10 voturi „împotrivă”. Anterioor, Adrian Diţă a fost director de Public Affairs la Telekom România.