„Intențiile de angajare se intensifică, pe fondul semnelor de stabilizare din întreaga Europă și a climatului preponderent pozitiv la nivel mondial, însă nu credem că avem de a face cu un optimism crescut, ci mai degrabă cu o atenuare a pesimismului” a declarat Valentin Petrof, directorul general al ManpowerGroup România.

Potrivit acestuia, creșterea Previziunii Nete de Angajare la nivel național se bazează atât pe o crestere a numărului companiilor care intenționează să facă angajări în trimestrul următor – aproape unul din cinci – cât și pe scăderea semnificativă a procentului de angajatori care nu intenționează redimensionări, de la maximul istoric de 78% în trimestrul I la doar 69% în trimestrul II/2014. "Imboldul spre angajare există, dar este fragil și trebuie susținut de un cadru fiscal și legislativ stabil.”, spune Petrof.

Într-o mai mică sau mai mare măsură, angajatorii din nouă din cele zece sectoare de activitate analizate s-au arătat încrezători în privința angajărilor din al doilea trimestru al lui 2014. Planurile de angajare cele mai ample se prevăd în sectorul Industriei prelucrătoare şi în sectorul Administrației publice și serviciilor sociale.

Totodată, încrederea angajatorilor din sectorul Finanţe, asigurări, servicii imobiliare şi servicii de afaceri a crescut. Se remarcă creșterea înregistrată în sectorul Construcții, unde angajatorii anticipează angajări pentru prima dată în ultimele șase trimestre și anunță o Previziune Netă de Angajare de +10%.

La capătul opus al spectrului se situează sectorul Electricitate, apă, gaz, unde Previziunea Netă de Angajare de +3% denotă o reluare încetinită a activității de angajare, ce survine după șase trimestre de prognoze negative.

Angajatorii din sectorul Transport, depozitare şi comunicaţii se așteaptă la cea mai slabă piață a forței de muncă, Previziunea Netă de Angajare fiind de 0%, în scădere cu 3 puncte procentuale față de primul trimestru din 2014 și cu 12 puncte procentuale față de trimestrul II al anului precedent.

„Valoarea Previziunii Nete de Angajare variază într-un interval extrem de larg, atât de la regiune la regiune, cât și de la un sector de activitate la altul. Observăm diferențe de 20 până la 30 de puncte procentuale, ceea ce denotă că semnalele pozitive nu sunt percepute ca o certitudine. Planurile angajatorilor par mai degrabă consecința unor dezvoltări globale ale sectoarelor lor de activitate, care se reflectă și asupra regiunilor geografice din România în care este localizată activitatea lor, decât un indicator al sănătății pieței forței de muncă naționale,” remarcă Valentin Petrof.

La nivel global, Studiul Manpower privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă arată o majorare semnificativă marjelor de creștere a optimismului angajatorilor, care atinge cel mai ridicat nivel din ultimii aproximativ șase ani.