UPDATE: În acestă dimineaţă, euro se menţine peste nivelul de 4,46 de lei.

Moneda naţională s-a depreciat, marţi, în raport cu euro, iar Banca Naţională a României (BNR) a afişat un curs de 4,4594 lei, în creştere cu 1,06 bani (+0,24%) faţă de cotaţia din ziua anterioară.

Aceasta este cea mai mică valoare a leului în raport cu euro din ultimele trei luni şi jumătate. O cotaţie similară a fost afişată de BNR în data de 28 ianuarie 2015, când un euro valora 4,4585 lei.

Moneda naţională s-a apreciat, însă, faţă de dolarul american, cu 2,77 bani, până la un curs de 3,9562 lei pentru un dolar american, în comparaţie cu 3,9839 lei/dolar, luni.

În raport cu francul elveţian, BNR a stabilit, marţi, un curs de 4,2928 lei, mai mult cu 1,51 bani (+0,35%), comparativ cu valoarea consemnată în şedinţa precedentă, respectiv 4,2777 lei pentru un franc elveţian. Gramul de aur s-a ieftinit cu 1,23 lei (-0,81%), până la o cotaţie de 150,6949 lei, faţă de valoarea stabilită luni, de 151,9287 lei.