Cu o zi înainte de Ziua Internațională a Drepturilor Copilului (20 noiembrie) și pentru a marca trei decenii de la adoptarea Convenției cu privire la drepturile copilului, UNICEF în România a dat copiilor puterea într-un eveniment la Școala Gimnazială Ferdinand I din Capitală. 150 de elevi cu vârste 9 și 12 ani au discutat despre drepturile copilului și le-au ilustrat așa cum le văd ei. 

Pentru a marca adoptarea Convenției cu privire la drepturile copilului, în fiecare an, pe 20 noiembrie, UNICEF celebrează Ziua Internațională a Drepturilor Copilului la nivel global. Anul acesta data este cu atât mai specială cu cât aniversăm 30 de ani de la adoptarea Convenției, tratatul privind drepturile omului cel mai ratificat la nivel internațional. Copiii din întreaga lume vor „prelua puterea” și vor colora lumea în albastru în semn de susținere a drepturilor copilului. În România, copiii vor fi invitați în emisiuni de radio și la televiziune, dar și online, unde vor prezenta știri, vor discuta despre drepturile copilului și își vor exprima opiniile. De asemenea, în seara de 20 noiembrie, Palatul Parlamentului, precum și alte clădiri emblematice din București, vor fi luminate în albastru pentru a atrage atenția asupra importanței drepturilor copilului.

În 1990, rata mortalității infantile era de aproximativ 27%. În prezent este de 6,4%, dar procentul este dublu față de media europeană. Rata mortalității neonatale s-a înjumătățit în ultimul deceniu, dar rămâne cea mai ridicată din UE. În 1990, rata mortalității materne era de 83, iar în urmă cu trei ani a scăzut sub 10. Rata de părăsie timpurie a școlii a scăzut de la 23% în 2002 la 16,4% în 2018, dar media Uniunii Europene era de 10,6% anul trecut. 400.000 de copii sunt încă în afara sistemului de învățământ și 40% din adolescenții de 15 ani înțeleg cu greu textul pe care îl citesc și socotesc cu greu.

Această situație critică necesită un răspuns urgent și un efort colectiv pentru a pune drepturile copilului mai sus pe lista priorităților politice. Acest lucru s-ar putea realiza prin crearea unei instituții, cum ar fi un minister sau o comisie specială în subordinea Primului Ministru, pentru a coordona intervențiile pentru copii și pentru a asigura resursele necesare”, a afirmat Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.

Împărțiți în grupuri de câte trei-patru, copiii și adolescenții de la Școala Gimnazială Ferdinand I au tras la sorți câte un drept din Convenție, pe care l-au discutat alături de profesori, jurnaliști și de reprezentanți ai UNICEF prezenți la întâlnire. Fiecare grup a ilustrat apoi dreptul discutat pe „cărămizi” din carton pe care mai apoi le-au pus împreună, construind un zid simbolic al drepturilor copilului cu mesajul #pentru fiecare copil, toate drepturile. 

Gazda evenimentului a fost Andreea Marin, Ambasador Național pentru UNICEF în România, care a vorbit emoționant despre importanța respectării drepturilor copilului în România și nu numai.

„Nimic nu este mai important pentru omenire decât să asigure dreptul la o copilărie fericită celor mici. Întâlnirea de astăzi este unul din rarele momente în care copiii se pot face auziți, le pot spune direct adulților cum văd ei lucrurile și cum își doresc să arate propriul viitor. Obligația noastră este să avem grijă ca drepturile prevăzute în Convenție să fie aplicate în totalitate, pentru ca milioane de copii din întreaga lume să crească fericiți și sănătoși, departe de suferințele care le pot tulbura copilăria”, a declarat Andreea Marin. 

După construirea zidului simbolic, evenimentul a continuat cu discuții despre progresul realizat în ultimii 30 de ani în ceea ce privește promovarea și respectarea drepturilor copiilor. Despre prioritățile din perspectiva copiilor și căile de acțiune pentru ca toți copiii să se bucure de toate drepturile prevăzute în Convenție au vorbit Ariana Ardelean, Alexandra Stoica, Rareș Voicu și Tudor Panait, membri ai Bordului Copiilor și foști Ambasadori Juniori la UE. De asemenea, a luat cuvântul și dna. Violeta Dascălu, directoarea instituției de învățământ care a găzduit evenimentul. Școala Ferdinand I este una dintre cele 250 de școli din România care au făcut parte din Campania „Hai la școală!” derulată de UNICEF pentru prevenirea abandonului și creșterea participării școlare.

Tot în contextul Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului – #WorldChildrensDay, în perioada 20-22 noiembrie, mii de profesori și elevi din România vor participa la cea mai mare lecție din lume, o inițiativă globală, care constă în organizarea unei ore de educație despre drepturile copilului. UNICEF a pus la dispoziție resurse gratuite profesorilor și elevilor pentru a învăța despre Convenția cu privire la drepturile copilului, Ziua Internațională a Drepturilor Copilului și cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă incluse pe Agenda 2030: un plan de lecție orientativ, Convenția cu privire la drepturile copilului într-un format ușor accesibil copiilor, precum și un ghid. Cei care doresc să se înscrie sunt rugați să acceseze următorul link: www.qie.ro/drepturilecopilului.

Mai multe detalii despre #WorldChildrensDay sunt disponibile pe website-ul UNICEF la https://www.unicef.org/romania/ro/fii-al%C4%83turi-de-noi-de-ziua-mondial%C4%83-drepturilor-copilului și pe pagina UNICEF de Facebook: https://www.facebook.com/UNICEFRomania/inbox/ 

Te-ar putea interesa și: