Potrivit surselor, în ultimele zile Yahoo Inc. a trimis scrisori posibililor cumpărători în care le cere să-şi prezinte ofertele, inclusiv care sunt activele pe care speră să le preia şi la ce preţ. În timp ce unii cumpărători ar fi interesaţi doar de operaţiunile de bază ale gigantului din domeniul Internetului, alţii ar putea fi interesaţi de participaţiile deţinute de Yahoo Inc. la companiile asiatice precum Alibaba Group Holding Ltd. şi Yahoo Japan. De asemenea, Yahoo a cerut posibililor ofertanţi să prezinte detalii cu privire la modul în care vor finanţa achiziţia, precum şi aprobările pe care vor trebui să le îndeplinească în acest scop.

Prin solicitarea depunerii de oferte preliminare Yahoo speră să reducă numărul celor aproximativ 40 de firme cu care a semnat acorduri de confidenţialitate în ultimele săptămâni la câteva care sunt cu adevărat serioase cu privire la achiziţionare activelor Yahoo. De asemenea, ofertele preliminare vor scoate în evidenţă cât sunt dispuşi să plătească cumpărătorii pentru activele Yahoo. Evaluarea operaţiunilor Yahoo este dificilă deoarece investitorii susţin că o mare parte din valoarea de piaţă de aproximativ 33 de miliarde de dolari a întregului grup este compusă din participaţiile sale la Alibaba Group Holding Ltd. şi Yahoo Japan.

Fixarea în 11 aprilie a termenului limită pentru depunerea de oferte preliminare înseamnă că Yahoo ar putea ajunge la un acord în lunile iunie sau iulie, când Yahoo ar urma să organizeze Adunarea Generală Anuală. Compania nu a fixat deocamdată o dată la care va avea loc Adunarea Generală Anuală.

Grupul de telecomunicaţii Verizon Communications Inc şi cel de media Time Inc se numără printre companiile care ar urma să depună oferte pentru operaţiunile de bază ale Yahoo iar Microsoft Corp. a purtat discuţii cu o serie de firme de private-equity pentru a putea finanţa o achiziţie. În plus, gigantul software speră să păstreze veniturile pe care le realizează de pe urma parteneriatului cu Yahoo în cazul unei eventuale vânzări a acestuia din urmă către o terţă parte. AGERPRES