Vremea o ia razna! Ce fenomene meteo sunt așteptate de 1 mai. Anunțul făcut de ANM

Vremea o ia razna! Ce fenomene meteo sunt așteptate de 1 mai. Anunțul făcut de ANM
Publicat de Valentina Drăgoi la 30 aprilie 2020, 18:26
Din cuprinsul articolului

Vremea o ia razna din nou. Potrivit datelor Administraţiei Naţionale de Meteorologie, începând cu ziua de joi, vremea va fi total instabilă, iar acest fenomen se va întinde pe mai multe zile.

Joi, vremea se va menţine caldă, local deosebit de caldă în regiunile extracarpatice, dar şi în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, local averse şi frecvente descărcări electrice în special din orele amiezii în nord, centru şi nord-est, precum şi la deal şi la munte, iar pe arii mai restrânse şi în restul zonelor, cu o probabilitate mai mare în sud-est.

De asemenea, ploile vor avea şi caracter torenţial astfel că în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate, iar izolat vor fi posibile căderi de grindină.

Vântul va fi prezent și el și sufla slab şi moderat, cu intensificări asociate ploilor, iar cu o probabilitate destul de ridicată, cu precădere în sud-est, pe arii restrânse vor fi vijelii.

În ceea ce privește temperaturile maxime, acestea se vor încadra între 16 şi 28 de grade, uşor mai coborâte în nordul litoralului spre valori în jurul a 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 5 şi 11 grade.

În Capitală, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după orele amiezii când probabilitatea pentru ploi de scurtă durată şi descărcări electrice va fi în creştere. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 10…12 grade.

1 mai cu ploi

Vineri, vremea se răcește.

Astfel, în vestul, nordul şi centrul ţării precum şi în zonele montane şi submontane vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala ploi ce vor avea mai ales caracter de aversă şi local descărcări electrice.

Potrivit meteorologilor, în intervale scurte de timp sau prin cumulare se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate şi izolat vor fi condiţii de grindină. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse. Vântul va avea unele intensificări pe crestele montane, iar trecător şi în timpul ploilor.

Totodată, temperaturile vor marca o scădere faţă de intervalul anterior în regiunile vestice, astfel că maximele vor fi cuprinse între 15…16 grade în Dealurile de Vest şi 27 de grade în Bărăgan, iar minimele între 6 şi 13 grade.

În București pe de altă parte, vremea va fi mai caldă decât în mod normal, cu o maximă termică de 24…25 de grade. Cerul va fi variabil, însă după orele amiezii va creşte probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice.

Temperatura minimă va fi de 10…12 grade.

În primul weekend din luna mai vremea rea va continua să fie prezentă. Gradul de instabilitate atmosferică se va menţine ridicat în special după-amiaza şi seara cu precădere în jumătatea estică a teritoriului şi pe arii restrânse în restul zonelor şi se va manifesta prin accentuarea înnorărilor, local averse şi descărcări electrice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 24 de grade, iar cele minime între 2 şi 12 grade.

În Capitală cerul va fi variabil, iar după orele prânzului va creşte probabilitatea pentru înnorări, averse şi descărcări electric. Vântul va sufla şi moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 10…12 grade.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.