Conform celor spuse de Virgil Musta, cea mai mare îngrijorare este trendul ascendent al pandemiei deoarece „doborâm noi recorduri” în fiecare zi.

„Cea mai mare îngrijorare e că pandemia e pe trend ascendent. Pe zi ce trece, doborâm noi recorduri din punct de vedere al numărului de cazuri și al formelor severe și al deceselor. Acest lucru face ca, dacă nu se iau măsuri rapide și eficiente, sistemul de sănătate să fie copleșit.

În cele 3 luni, n-am avut probleme în ceea ce privește capacitatea de a manageria aceste cazuri. Acum sunt deja probleme în anumite zone ale țării. Nu mai sunt locuri în spitale, suntem nevoiți să transformăm pacienții dintr-o zonă în alta și asta pentru încă puțin timp, pentru că dacă pandemia continuă să crească în acest ritm, vom avea situația Italiei, unde spitalele au fost copleșite, sistemul a căzut și pacienții n-au mai avut unde să se interneze”, a transmis renumitul medic Virgil Musta la Digi 24.

Importanța respectării măsurilor de protecție

Virgil Musta a explicat și în cât timp ne putem aștepta la o îmbunătățire a situației, dacă măsurile sunt respectate.

„Dacă aceste măsuri sunt respectate, în primele două, trei săptămâni vom avea primele rezultate. Aceste măsuri trebuie adaptate, unele accentuate, altele relaxate, în funcție de situația concretă, de zonele concrete, activitățile care produc focarele. Suntem într-o dinamică permanentă și dacă avem înțelepciune vom reuși să trecem nu doar prin măsurile de restricții, dar unde nu se înțelege că trebuie să respectăm regulile, acolo trebuie luate măsuri drastice”, a adăugat acesta.