Victor Ponta a comentat scenariile apărute pe piaţă, potrivit cărora noile formaţiuni, de stânga şi de dreapta, ar putea avea un cuvânt imporant de spus atât la europarlamentare, cât şi la alegerile prezidenţiale şi legislative.

„Sunt de acord cu cei care spun că nu votează nici PSD, nici PNL. PSD a fost confiscat, din păcate, de nişte domni care n-au nicio treabă cu social-democraţia, mai greu de înţeles este de ce PNL, care putea profita de greşelile PSD, n-a făcut-o? (…) Cred că USR + PLUS, pe dreapta şi Pro România, pe stânga, au rolul benefic de a-i trezi pe PNL sau a le lua din electorat, aşa cum şi Pro România face cu PSD, dacă alege să rămână cu Dragnea şi Codrin Ştefănescu. (…) Şi în Europa partidele tradiţionale pierd teren, pentru că sunt incapabile să observe că vremurile se schimbă rapid,” a comentat Ponta în dialogul telefonic la Realitatea Tv.

Fostul premier a mai remarcat faptul că tocmai aceste scenarii atât de alambicate sunt o dovadă serioasă că lucrurile nu merg în ţară.

Liderul Pro România a fost rugat să comenteze și scenariul, invocate deja de unii analiști, conform căruia la alegerile prezidențiale din toamnă, Ponta ar fi al doilea în sondaje, după Iohannis, cu șanse reale de a ajunge în turul II.

„Voi face exact acelaşi lucru pe care l-am anunţat, adică nu voi candida în 2019 la funcţia de preşedinte, nu repet greşeala din 2014, atunci m-am grăbit, nu am fost suficient pregătit şi nu mi-am imaginat cât de puternică poate fi respingerea populaţiei, pentreu că, fără a minimaliza meritele lui Klaus Iohannis, nu cred că ajungea preşedinte dacă nu era un vot negativ atât de masiv împotriva mea. (..)În plus, e şi o decizie persoanlă, în 2015, când am plecat de la guvernare şi cred că am făcut foarte bine am rămas cu sentimentul că n-am apucat să termin ce am început, aşa că după alegerile parlamentare, dacă voi avea prilejul să mai fac parte din Executiv, îmi doresc acest lucru”, a precizat Ponta.   

În ceea ce priveşte o posibilă candidatură la preşedinţie, acesta a estimat că 2024 ar fi un moment potrivit pentru el şi ca vârstă şi ca experienţă politică. 

„Nu sunt singuril dezamăgit că ceea ce ar fi trebuirt să facem de Centenar nu am făcut. Nu mă refer la organizarea de evenimente, ci la fapte care să dovedească de ce suntem în stare după 100 de ani, să inaugurăm o autostradă, un spital regional, şcoli, e cu atât mai dureros cu cât nu ne-a lipsit nimic, dar din păcate Centenarul ne-a prins cu o guvernare incompetentă şi haotică, nu se poate compara nici măcar cu alte guvernări slabe, este cea mai proastă pe care am avut-o vreodată”, a declarat Victor Ponta.

„Asta arată diferenţa dintre nivelul elitelor politce din 1918 şi al celor de azi, suntem mai dezbinaţi decât eram în urmă cu 100 de ani. (…) 20 august este un moment comparabil cu mineriadele din 1990. Nu s-a făcut nimic de Centenar, câţiva şmecheri şi-au luat nişte bani” a mai afirmat fostul premier.