Răsturnare de situație în dosarul Caracal! Gheorghe Dincă a spus ce i s-a întâmplat, de fapt. Nimeni nu se aștepta

Vineri, 12 august, ar fi trebuit să se dea verdictul final în dosarul Caracal, însă magistratul care se ocupă de caz se află în concediu de odihnă, care ar putea fi prelungit de unul medical deoarece magistratul are și câteva probleme de sănătate. Astfel, pronunțarea a fost amânată pentru alt termen.

Gheorghe Dincă, autorul faptelor din dosarul Caracal, se aștepta să fie condamnat, precizând de mai multe ori pe durata procesului său că nu le-a omorât pe Alexandra Măceșeanu și pe Luiza Melencu. Acum, bărbatul, cunoscut și drept „monstrul din Caracal”, a oferit un interviu pentru Gândul, în care a povestit ce s-a întâmplat în dimineața descinderii de la locuința sa.

Gheorghe Dincă, bătut crunt de mascați

În prima parte a interviului, Gheorghe Dincă spune că în dimineața zilei de 26 iulie 2019 a fost bătut de către mascații care au venit de la Slatina. Pentru a fi determinat să recunoască ceea ce a făcut, spune el, a fost amenințat cu moartea și ars cu bricheta. De asemenea, el mai spune că a fost chinuit chiar și cu un patent. Astfel, spune suspectul principal din acest dosar, el și-a recunoscut faptele sub tortură.

Gheorghe Dincă continuă seria dezvăluirilor și spune că angajații Arestului Central al Poliției Capitalei au încercat să îl omoare de două ori, prin otrăvire. El adaugă că de abia a reușit să scape cu viață dintr-una dintre situații.

Nu îi sunt respectate drepturile

„Monstrul din Caracal” este acum încarcerat la Penitenciarul Craiova, acolo unde personalul închisorii nu îi respectă drepturile, după cum chiar el spune. Mai mult decât atât, Gheorghe Dincă precizează că acest lucru li se întâmplă și altor deținuți, subliniind că el este lăsat să sufere.

Acesta a mai precizat, pentru sursa anterior citată, că nu i se dau medicamentele de care are nevoie pentru bolile pe care le-a dobândit pe fondul torturilor la care a fost supus. Concret, acesta spune că suferă de diabet și de probleme cu inima.

Gheorghe Dincă a negat că le-a ucis pe cele două tinere

Procesul bărbatului din Caracal a fost unul extrem de greoi, iar acesta a declarat de mai multe ori că nu le-ar fi ucis pe cele două tinere și nici nu le-ar fi violat. Totuși, avocatul familiei Alexandrei Măceșeanu spune că există probe care să arate că Gheorghe Dincă chiar le-a curmat viața tinerelor.

În același timp, avocata familiei Luizei Melencu spune că acuzațiile de omor sunt doar o fațadă, precizând că autoritățile acoperă un sistem infracțional foarte bine pus la punct. Având în vedere că doar Gheorghe Dincă a ajuns pe mâna oamenilor legii, cei care conduc această organizație au fost, de fapt, protejați.

„Dincă este vinovat pentru că el este doar o rotiță a unui sistem infracțional bine organizat. Prin reducerea cazului doar la Dincă, practic creierii afacerii criminale au fost protejați.

La finalizarea procesului, în primă instanță, am ajuns la concluzia că încă din faza urmăririi penale anchetatorii au măsluit probele, încercând acoperirea unor fapte deosebit de grave, care pun în pericol securitatea cetățenilor români în propria țară: au fost ascunse probe tehnice esențiale (localizări ale telefoanelor victimelor, ale convorbirilor și mesajelor de pe telefoanele părților implicate în cauză, au fost retrase probe trimise inițial experților și care nu se regăsesc în niciun raport)”, a mai spus Carmen Obârșanu

Mai mult decât atât, aceasta mai spune că au dispărut multe probe din acest dosar, dând de exemplu listing-ul telefonic emis de operator care arată că Gheorghe Dincă a primit 29 de mesaje în dimineața reținerii, însă pe telefonul acestuia nu ar mai apărea niciun mesaj.

„Pe listing-ul telefonului Alexandrei apar locațiile telefonului după răpire, însă în raportul criminalistic locațiile respective lipsesc.

În cele 3 rapoarte, experții menționează că potrivit intrucțiunilor primite au restituit probele esențiale anchetatorilor, și acestea nu se mai regăsesc expertizate.

Mai mult, în casa inculpatului au fost abandonați saci cu probe, care erau etichetați cu antetul poliției.

Totodată, din dosar lipsesc interceptările și imaginile video, deși au fost efectuate în baza unor dispoziții ale judecătorului”, a declarat avocata familiei Melencu.