Vestea anului pentru România! Când vom intra în Schengen
Este vestea anului pentru România. S-a aflat când vom putea intra în Spațiul Schengen. Guvernul a dat cele mai noi detalii. Șeful de la Externe, Bogdan Aurescu, a spus totul.
Vestea momentului pentru România. Aderarea la spaţiul Schengen de liberă circulaţie rămâne o prioritate pentru ţara noastră, a reafirmat ministrul de externe Bogdan Aurescu, la conferinţa de lansare la Bucureşti a preşedinţiei germane a Consiliului Uniunii Europene.
Vestea anului pentru România
De la 1 iulie, Germania a preluat pentru şase luni preşedinţia Consiliului Uniunii. „E nevoie de mai multă flexibilitate când vine vorba de spaţiul Schengen. Criza actuală ne-a demonstrat că ar fi un câştig ca România şi Bulgaria să fie incluse în spaţiul Schengen. Sper ca această discuţie cu privire la lărgirea spaţiului să aibă o finalitate lunile următoare şi contăm pe sprijinul Germaniei şi al celorlalte state membre pentru atingerea acestei ţinte comune a celor două state”, a spus Aurescu.
La rândul său, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Cord Meier-Klodt, a transmis un mesaj de unitate şi solidaritate, motto-ul preşedinţiei germane fiind: „Împreună pentru redresarea Europei”, preluată într-un moment crucial, pandemia de COVID-19.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.