Energia electrică şi gazele pentru populaţie nu au niciun motiv să fie scumpite nici de la 1 ianuarie 2020 şi nici în iulie anul viitor, când preţul gazelor la producător va fi liberalizat, a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

Popescu a arătat că Guvernul liberal a luat deja măsuri pentru abrogarea OUG 114/2018 pe partea de energie, astfel încât preţul gazelor la producător să fie din nou liberalizat la 1 iulie 2020, iar plafonul de 68 de lei pe MWh să fie ridicat.

Niciun motiv să crească prețurile

La acea dată, volumul de gaze care va ajunge pe piaţă va fi mai mare, astfel că preţurile nu au niciun motiv să crească.

În ceea ce priveşte piaţa de energie electrică, România a obţinut o derogare de un an de la Comisia Europeană pentru punerea în aplicare a Regulamentului 943, adică liberalizarea pieţei, regulament care ar fi trebuit implementat la 1 ianuarie 2020.

Piața reglementată pentru consumatorii casnici

Astfel că preţurile pentru consumatorii casnici vor continua să fie reglementate pe tot parcursul anului viitor.

Ministrul Economiei a precizat că OUG 114 nu a avut niciun efect pozitiv în economie. Preţurile pentru populaţie nu au scăzut şi, mai mult, prevederile actului normativ au dus la apariţia unei noi categorii de ”băieţi deştepţi din energie”, precum Enel şi CEZ, care au luat din profiturile producătorilor de energie de stat şi acum vor să vândă operaţiunile din România.

Bogăția din Marea Neagră

Gazele din Marea Neagră trebuie extrase şi folosite cât mai mult în interiorul ţării, consideră Popescu.

Aceasta deoarece există riscul ca, după 2027, Uniunea Europeană să nu mai susţină proiectele pe gaze, iar România să nu mai poată folosi resursele uriaşe pe care le deţine în Marea Neagră, notează Agerpres.


Te-ar putea interesa și: