În perioada ianuarie – septembrie 2019p, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 8 103 milioane euro, comparativ cu 6 798 milioane euro în perioada ianuarie – septembrie 2018; în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 2 342 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 343 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mic cu 747 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 53 milioane euro, se arată în comunicatul de presă al BNR.

Investiţiile directe ale nerezidenţilore în România au însumat 4 237 milioane euro (comparativ cu 4 520 milioane euro în perioada ianuarie – septembrie 2018), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 3 473 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 764 milioane euro.

În perioada ianuarie – septembrie 2019, datoria externă totală a crescut cu 8 398 milioane euro. În structură:

datoria externă pe termen lung a însumat 73 831 milioane euro la 30 septembrie 2019 (68,2 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 8,1 la sută față de 31 decembrie 2018;
datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 septembrie 2019 nivelul de 34 408 milioane euro (31,8 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 9,0 la sută față de 31 decembrie 2018.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,1 la sută în perioada ianuarie – septembrie 2019, comparativ cu 22,6 la sută în anul 2018. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 30 septembrie 2019 a fost de 5,0 luni, în comparație cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 septembrie 2019 a fost de 75,0 la sută, comparativ cu 74,1 la sută la 31 decembrie 2018.