Va fi interzis pentru cei care au ieșit la pensie. Nu mai au voie sub nicio formă? Ce soluții s-au găsit
Sursă foto: Inquam Photos, Octav Ganea
Sorin Cîmpeanu vine în ajutorul profesorilor. Ministrul Educației are soluția pentru ca aceștia să mai poată beneficia de cumulul pensiei cu salariul. Care este planul ministrului și cum va rezolva această problemă?
Sorin Cîmpeanu a găsit soluția pentru ca profesorii să poată avea venituri mai mari, iar învățământul să nu aibă de suferit. Potrivit ministrului Educației, profesorii din învăţământul universitar şi preuniversitar vor fi plătiţi cu ora, dacă nu va mai fi permis cumulul pensiei cu salariul.
Ministrul s-a declarat încrezător în noul în plan, însă el a mai subliniat faptul că, în cazul în care acest lucru nu ar mai fi posibil, școala din România s-ar putea confrunta cu un val de personal necalificat.
Totodată, el a mai adăugat faptul că această măsură de plata cu ora este valabilă atât în învățământul universitar, cât și în cel preuniversitar.
„Sunt convins că va fi posibilă plata cu ora, chiar pentru acei colegi ai noştri care au calitatea de pensionari. Dacă nu ar fi posibilă plata cu ora în sistemul de învăţământ, o resursă umană şi aşa deficitară din perspectiva calificării şi a competenţei, ar deveni încă şi mai mare problemă din această perspectivă.
Practic, am duce şcoala românească mult mai mult către personal necalificat în învăţământ şi sunt convins că nimeni nu îşi doreşte acest lucru. Subliniez, e vorba de plată cu ora şi în universitar, şi în preuniversitar”, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu.
Raluca Turcan a anunțat noile principii de bază
Declarațiile ministrului vin în contextul în care, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că pensia nu va mai putea fi cumulată cu salariul de la stat şi că cei care vor să se reangajeze în sistemul public trebuie să aleagă între pensie şi salariu.
„Am vorbit despre lucrul acesta – vor fi câteva principii de bază. Unul este acela de a permite celor care doresc să lucreze în sistemul public să muncească o perioadă mai lungă de timp. În acelaşi timp, în momentul în care se face această opţiune pentru activitate la stat să nu se cumuleze şi pensia, evident tot din resurse publice.
În momentul în care un pensionar doreşte să se reangajazeze la stat până la vârsta maximă de pensionare, poate să o facă. Vorbim despre cumul pensie salariu la stat”, a afirmat Raluca Turcan
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





