“Faptul că sistemul sanitar ajunge la capacitate maximă reprezintă un element de îngrijorare serioasă pentru că în momentul în care vom atinge capacitatea maximă a sistemului sanitar, mortalitatea va crește exponențial atât pentru pacienții cu coronavirus, cât și pentru ceilalți pacienți care nu mai pot accesa sistemul de sănătate supraaglomerat de cei îmbolnăviți de coronavirus”, a declarat Radu Țincu, la Realitatea Plus.

Avalanșă de pacienți la Terapie Intensivă

Doctorul Țincu a declarat vineri seara că peste două-trei săptămâni va crește numărul pacienților de la Terapie Intensivă.

“Dacă discutăm de ceea ce se întâmplă în Terapie Intensivă, mă uit cu îngrijorare cum va arăta situația din Terapie Intensivă de peste 2-3 săptămâni când vom avea o avalanșă de pacienți provenită din acest număr de 8.000-9.000-10.000 de cazuri pe zi, în ultimele zile.

Va arăta grav, foarte rău. Știm din statistica internațională că 4-5% din pacienții diagnosticați vor dezvolta forme severe care necesită măsuri de Terapie Intensivă.

Aplicăm 5% la 10.000 de cazuri și o să aflăm, o să vedem cu toții că undeva la 500 de pacienți vor avea nevoie aproape simultan de Terapie Intensivă într-o perioadă foarte scurtă de timp, de o zi sau două”, a adăugat medicul Ţincu.

Medicii vor avea de luat o decizie grea

Medicul a ținut să sublinieze ceea ce tot mai mulți medici vehiculează în ultima perioadă: din cauza numărului mare de cazuri se va ajunge în situația în care vor fi obligați să aleagă între cine trăiește și cine moare.

“Dacă pandemia va continua să accelereze și, din punctul meu de vedere, în următoarea perioadă, la începutul săptămânii viitoare sigur vom înregistra creșteri și noi recorduri de cazuri noi, cel mai probabil la începutul lunii decembrie va fi o presiune uriașă pe sistemul de terapie intensivă.

Problema se va pune, practic să alegi între cine trăiește și cine moare, atunci când capacitatea națională este depășită, cât nu mai ai cum să preiei pacienții care au nevoie de Terapie Intensivă din camerele de gardă”, a conchis medicul.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea