Premierul ungar, Viktor Orban, a anunțat că la summit-ul UE de la Bruxelles, Ungaria a fost exceptată de la plafonarea prețului gazului care ar urma să fie convenită vineri la nivel comunitar.

Ungaria a fost exceptată de la plafonarea prețului gazului

„Am convenit că, chiar dacă există un plafon la prețurile la gaze în Europa, acesta nu va afecta acele contracte pe termen lung, fără de care ar fi imposibil să aducem gaze Ungariei în câteva zile. Cu alte cuvinte, suntem scutiți de la plafonarea prețului gazelor, așa că nu pune în pericol aprovizionarea sigură cu gaz a Ungariei.

Totodată, toate opțiunile de cumpărare ne rămân deschise. Acest lucru este important, pentru că putem scădea prețul transportatorilor de energie în țara noastră doar atunci când sunt mai multe resurse disponibile, cu cât concurența pe piața energetică din Ungaria este mai mare.”, a scris Viktor Orban pe Facebook.

Viktor Orban susține că Ungaria ar fi rămas fără gaze

Viktor Orban susține că dacă plafonarea ar fi avut loc, transporturile de gaze către Ungaria ar fi putut fi oprite.

„Este ora 2 (noaptea de joi spre vineri-n.red) la Bruxelles. Prima zi a summit-ului UE tocmai s-a încheiat. Vom continua negocierile vineri, dar am încheiat cu succes cea mai importantă problemă, cea energetică. Cea mai mare amenințare la adresa Ungariei au fost recomandările de energie ale comitetului. Am fi riscat ca transporturile de gaze către Ungaria să fie oprite în câteva zile. Această amenințare a fost eliminată cu succes astăzi. Nu am fost lăsați singuri, așa că am reușit să obținem o înțelegere corectă. A fost o bătălie lungă, dar am reușit să apărăm interesele Ungariei.”, a mai scris Viktor Orban în postarea sa.

Germania nu este de acord cu plafonarea prețului gazelor

La rânsul său, cancelarul Germaniei a anunţat joi, 20 octombrie, că se opune iniţiativei Comisiei Europene de plafonare a preţului la gaze şi asumării în comun a datoriilor.

„Stabilirea prin lege a unui plafon al tarifelor generează riscul ca producătorii de gaz să vândă unde doresc, astfel că noi, europenii, nu vom primi mai mult gaz, ci mai puţin”, a afirmat Olaf Scholz, înaintea reuniunii Consiliului European, potrivit tagesschau.de