Dr. Emilian Imbri a declarat într-un interviul la Realitatea Plus că nu sunt şanse prea mari ca un vaccin pentru noul coronavirus să poată fi disponibil în acest an: „Vârful ar putea să mai dureze cel mult zece zile. După care va începe să scadă. Nu cred că vom avea un vaccin anul acesta. Trebuie să profităm de faptul că mulți oameni s-au vindecat și sunt o formă de plasmă imună. Vrem să salvăm cazurile mai severe cu această plasmă imună.”

Referitor la ridicarea restricţiilor începând de luna viitoare, medicul crede că ar putea deveni obligatorie purtarea măştii şi în spaţiile deschise. „Poate e bine să ieșim cu timiditate, să nu năvălim în spațiul public după 15 mai. Poate să purtăm mască și în spațiile deschise. Noi cei din linia întâi vom rămâne cu privirea înainte, pentru că virusul acesta nu dispare cu totul după 15 mai”.

Dr Imbri mai spune că se va fi un aflux mai mare de pacienţi cu COVID-19 în zilele următoare: „Putem să avem o creștere de cazuri noi în zilele următoare. La noi la spital au început să se prezinte persoane care au stat în carantină înainte de Paște. Unii oameni au așteptat să treacă sărbătorile înainte de a merge la spital. Și nu au făcut bine, pentru că au extins epidemia în familiile lor”.