Vești bune pentru românii care vor să călătorească. România ar putea avea un nou aeroport în curând. Anunțul a fost făcut de consulul Republicii Federale Germania la Sibiu, Hans Erich Tischler.

Potrivit acestuia, există un potenţial foarte mare de dezvoltare economică în judeţul Braşov, care va creşte şi mai mult odată cu funcţionalizarea aeroportului.

Declarațiile lui Tischler vin în contextul în care acesta a avut o întrevedere cu preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Adrian Veştea, şi cu primarul municipiului reşedinţă, Allen Coliban.

„I-am prezentat domnului consul etapele parcurse în realizarea Aeroportului Internaţional Braşov, primul obiectiv care se construieşte de la zero în ultimii 50 de ani, şi mi-am exprimat încrederea că operatorii din domeniul aeronautic vor fi interesaţi să deschidă rute de la Ghimbav spre cât mai multe destinaţii din Germania. Domnul consul a remarcat că există un potenţial foarte mare de dezvoltare economică la nivelul judeţului Braşov, care va creşte şi mai mult odată cu funcţionalizarea aeroportului.

Domnia sa ne-a asigurat că numeroase firme germane sunt interesate să facă investiţii la Braşov, în special în industria IT şi în domeniul serviciilor”, a declarat, după discuţiile cu diplomatul german, Adrian Veştea.

Un nou aeroport ar putea fi amplasat la Brașov

De menționat este faptul că, potrivit unei informări transmise de Primăria Braşov, Hans E. Tischler nu este pentru prima dată la Braşov, pe care îl consideră, „în afară de Cluj, cel mai important oraş din regiune”, pentru că în zonă sunt concentrate foarte multe investiţii cu capital german.

Sursa citată mai precizează că discuţiile dintre consulul german şi primarul Allen Coliban au vizat domenii diverse, de la turism la mediul de afaceri, colaborări educaţionale şi culturale, dar şi finalizarea demersului de înfrăţire a Braşovului cu Nürnberg, proiect demarat în 2014, când o hotărâre în acest sens a fost votată de Consiliul Local braşovean.

„Am avut discuţii despre dezvoltarea industrială a Braşovului, despre universitate, despre colaborarea cu oraşele germane şi în special cu Nürnberg, despre faptul că avem o tradiţie în turism şi despre cum am putea să dezvoltăm acest domeniu, dar şi despre perspectiva noului aeroport din Braşov. Sunt foarte multe subiecte, domnul consul a avut multă deschidere şi multe propuneri, multe sugestii pe care urmează să le dezvoltăm, în perioada următoare, în parteneriate şi în colaborări concrete.

În mod concret, vom căuta sprijin din partea consulatului în atragerea de noi investitori, în special pe zona aeronautică şi a producţiei de autovehicule, în a atrage parteneriate pe zona învăţământului – şi mai ales a învăţământului înalt, universitar – dar şi în privinţa culturii şi turismului”, a declarat primarul Allen Coliban.