Turcia, retrogradată de Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings: Perspectiva de rating, de la „stabilă” la „negativă”
Agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a modificat perspectiva de rating a Turciei, de la „stabilă” la „negativă”. Anunțul vine la doar câteva zile după ce Erdogan a anunțat descoperirea unor zăcăminte importante de gaze naturale în Marea Neagră.
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva de rating a Turciei, de la „stabilă” la „negativă”, apreciind că diminuarea rezervelor valutare şi credibilitatea redusă a politicii monetare au agravat riscurile de finanţare externă, transmite Bloomberg.
În paralel, Fitch a confirmat ratingul de ţară al Turciei la „BB minus”, cu trei trepte sub nivelul investment grade (-recomandat pentru investiţii-nr). Alte ţări care beneficiază de un rating „BB minus” sunt Brazilia, Iordania şi Armenia.
„Au avut loc intervenţii valutare semnificative pentru a apăra lira iar aceste intervenţii au slăbit credibilitatea politicii monetare”, a informat Fitch într-un comunicat de presă.
Începând din luna martie şi până în prezent lira turcească s-a depreciat cu 16% în raport cu dolarul american, ca urmare a unor ieşiri nete de capital şi înrăutăţirii deficitului balanţei comerciale.
Potrivit Fitch, rezervele valutare ale Turciei (incluzând rezervele de aur) au scăzut până la 88,2 miliarde dolari la mijlocul lunii august de la 105,7 miliarde dolari la finele lui 2019. În paralel, balanţa de cont curent a Turciei s-a deteriorat până la un deficit de 19,7 miliarde euro în prima jumătate a lui 2020, de la un surplus de 8,7 miliarde dolari în 2019. Această deteriorare s-a datorat recesiunii economice şi colapsului veniturilor din turism ca urmare a pandemiei de COVID-19.
„Presiunile politice, independenţa limitată a Băncii Centrale a Turciei şi precedentele răspunsuri cu întârziere la evenimente, cresc riscul ca politica monetară să nu fie înăsprită suficient, contribuind la noi dezechilibre externe, instabilitate pe piaţă şi o ajustare mai dezordonată” a adăugat Fitch.
Agenţia de evaluare prognozează că economia Turciei se va contracta cu 3,9% în 2020, dar va reveni la o creştere de 5,4% în 2021, sprijinită de revenirea investiţiilor şi turismului precum şi stimulării exporturilor.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.