Medicul Mihai Vlad din cadrul Unității de Primiri Urgențe – SMURD Constanța a încetat din viață, în dimineața zilei de luni. Vestea tristă a fost dată de o colegă de breaslă, dr. Cora Mitroi Maxim. Și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a scris un mesaj pe Facebook:

„Este trist când ne pierdem colegii salvatori prea devreme, neavând măcar timpul sa ne luam rămas bun de la ei. Plecarea colegului nostru a lăsat un gol imens in inimile tuturor, familiei si tuturor cunoscuților, deopotrivă. Condoleanțe familiei si colegilor de la UPU-SMURD Constanta!” a scris Raed Arafat.

Se pare că a suferit un stop cardio-respirator

Medicul, care lucra pe elicopterul SMURD, avea doar 43 de ani. Din informațiile existente, acesta ar fi suferit un stop cardio-respirator.

Cei care vor să îi aducă un ultim omagiu o pot face, începând de astăzi, la Casa Mortuară a Cimitirului Energia acolo unde trupul neînsuflețit al medicului a fost depus. Înmormântarea va avea loc marți, 25 iulie 2023, la ora 12:00.

Medicul Mihai Vlad a lăsat în urmă o soție și doi copii. Vestea privind dispariția sa prematură a fost dată de o colegă de breaslă, dr. Cora Mitroi Maxim.

Textul integral al postării îl redăm în cele ce urmează:
„Ce zi tristă!

Am aflat că Dr Mihai Vlad, colegul nostru de la UPU-SMURD Constanța, nu mai este fizic printre noi!

Sper ca Dumnezeu să le dea putere, celor din familie și celor apropiați, pentru a depăși această tragedie!

Trupul neînsuflețit al colegului nostru se află începând de azi la Casa Mortuară a Cimitirului Energia de pe Baba Novac.

Înmormântarea va avea loc marți, 25.07.2023, ora 12.00.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris medicul Cora Mitroi-Maxim.

Doliu și la Spitalul Județean Argeș

Doliu și la Spitalul Județean Argeș!, Săptămâna trecută, a murit doctorul Radu Ionescu, medic ATI. Anunțul decesului a fost făcut de către familia defunctului.

Doctorul Radu Ionescu, fost medic ATI la Spitalul Județean de Urgență Pitești, Spitalul Costești și Spitalul de Pediatrie, s-a stins din viață.

„Cu durere în suflet, anunțăm trecerea in neființă a celui care a fost un medic devotat, un soț, tată și bunic deosebit, Dr.IONESCU RADU, medic ATI( Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti, Spitalul Costesti, Spitalul de Pediatrie).Colectivul de medici al Spitalului Județean de Urgență Pitești a transmis un mesaj de condoleanțe familiei Ionescu:

„Colectivul de medici al Spitalului Județean de Urgență Pitești, care l-au cunoscut și l-au apreciat pe domnul doctor Radu Ionescu își exprimă profundul regret legat de dispariția sau trecerea în neființă a acestuia.

Condoleanțe familiei”, a transmis doctorul Voican, medic ATI la SJU Pitești.