Dupa unele statistici, in Oradea, Arad si Timisoara exista peste 100 de „dealeri” care aduc autoturisme din Occident, le inmatriculeaza, eventual le si cosmetizeaza, apoi le scot la „mezat”.
Catalin Oprea din Timisoara a fost prima data in Germania in urma cu doi ani, ocazie cu care a reusit sa-si inlocuiasca Dacia de zece ani cu un Opel fabricat in 1995. Avand rude „dincolo”, pentru el n-a fost o problema prea mare obtinerea unei vize turistice. Observand ca din vanzarile de masini second-hand se pot castiga bani frumosi, Catalin s-a gandit sa mai mearga dupa un autoturism. ,,Dupa cateva drumuri, m-am specializat, invatand ce si cum trebuie sa fac. De fapt, cel mai dificil era sa gasesc masini potrivite – ca pret si calitate – in timp util, ca sa nu cheltuiesc prea multi bani pe-afara”, spune Catalin.
Daca la inceput a facut afaceri de unul singur, astazi, pentru el lucreaza inca doua persoane, un neamt care locuieste in Germania si care cumpara autoturismul si un caraus care aduce masina in tara. Sarcina sefului – care supravegheaza totul prin mobil – este sa vanda marfa cat mai repede.
Traseul parcurs de un comerciant de autoturisme second-hand incepe cu plecarea in Germania cu un autocar al unei firme de turism. Pana in orasul NALrnberg, situat la circa 200 km de granita cu Austria, unde merge majoritatea comerciantilor un drum costa 110 DM.
Dupa ce ai ajuns la NALrnberg, te cazezi la un hotel cat mai ieftin (cel putin 40-50 DM pe noapte, tarif in care e inclus un mic dejun) si incepi cautarile. De regula, cei mai multi romani isi gasesc masinile potrivite pe cunoscuta strada Laierstrase, „patronata” de handlari. Acestia sunt, de fapt, comercianti de autoturisme second-hand, care detin parcuri auto proprii sau inchiriate. Biletul de intrare la un astfel de parc costa 20 DM.
Dupa ce ai cumparat masina, urmeaza primele contacte cu birocratia germana. E vorba de intocmirea actelor pentru tranzactia propriu-zisa si pentru scoaterea autoturismului din tara – contractul de vanzare-cumparare, certificatul Euro, breiff-ul, numerele provizorii si asigurarea.
Obtinerea numerelor nu constituie o problema pentru comerciantii romani, mai ales pentru cei care fac frecvent acest lucru. „Mai greu este cu fax-ul pentru certificatul Euro – isi aminteste Catalin. Trebuie sa soliciti firmei producatoare, printr-un fax, confirmarea ca respectivul autoturism a fost fabricat in Uniunea Europeana. Firma producatoare iti trimite raspunsul tot printr-un fax, care insa poate ajunge si dupa cateva zile. Altfel, daca n-ai confirmarea cu pricina, la vama trebuie sa achiti 30% din valoarea masinii, in loc de 6%.
Paradoxal, abia dupa intocmirea formelor si iesirea din Germania, cand crezi c-ai scapat, incepe, de fapt, marea aventura: traversarea Ungariei. Inca de la intrare trebuie sa „cotizezi cu 10 – 30 DM la vamesul ungur si la politistul de frontiera. „Si asta nu-i totul, povesteste Catalin: de cate ori te opreste politia maghiara de circulatie trebuie sa dai intre 10 si 30 DM”.
In final, contabilizam un total de cheltuieli de circa 1.000 DM. Asa se face ca un Opel cu motor de 1,6 l din 1992, de pilda, cumparat din Germania cu 3.000 – 3.500 DM ajunge pe piata la un „pret de cost” de 4.000-4.500 DM.
Vandut cu 5.500-6.000 DM, rezulta un profit net de pana la 1.500DM. Bani care se pot face, cu putina transpiratie, in doar o saptamana.