Trădarea supremă! O vedetă Antena 1 a semnat cu altă televiziune. Va participa la un show celebru

Este trădarea supremă în televiziune! O celebră cântăreaţă şi vedetă a Antenei 1 a semnat cu o televiziune concurentă şi a apărut deja la un celebru show difuzat de aceasta din urmă.

În ediția de aseară a show-ului „Bravo, ai stil! Celebrities”, o nouă concurentă cu drepturi depline s-a alăturat celorlalte opt, după ce, în ediția de sâmbătă trecută, Raluca Tănase a fost eliminată din competiție. Roxana Nemeș este cea de-a noua celebritate care luptă pentru a-și demonstra veleitățile stilistice și a avea șansă de a câștiga marele premiu.

Participarea la “Bravo, Ai Stil”, reprezintă pentru ea un pas important în carieră și totodată, o provocare. Își dorește foarte mult ca publicul să o cunoască și ca om, ca personalitate și, nu în ultimul rând, să o perceapă ca pe o femeie cu stil.

„Îmi doresc foarte mult ca publicul să mă cunoască nu numai prin prisma artistului Roxana Nemeș, dar să îmi cunoască și personalitatea. Este un show de divertisment, îmi plac aceste provocări, sunt mereu deschisă, de aceea am acceptat această propunere. Simt că voi oferi mai multe publicului, iar prin intermediul acestei emisiuni o pot face. Îmi doresc să învăț despre stil mai mult; ca artist, o echipă se ocupă de mine și nu mă interesa atât de mult până în acest moment acest aspect. Sper să fiu pe placul tuturor, am emoțiii uriaşe”, a spus Roxana Nemeș.

Roxana Nemeș este un artist complet: aceasta cântă de la vârsta de 4 ani, părinții ei fiind cei care i-au descoperit talentul, în momentul în care aceasta a cântat, la vârstă de 4 ani, în față a peste 2000 de spectatori. Au urmat 8 ani de balet, perioadă în care a câștigat numeroase concursuri de muzică și dans.

Roxana Nemeș a absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității București. Succesul pe plan artistic l-a cunoscut în anul 2010, cu primul single “Give a little more”, care a fost semnat cu cea mai mare casă de producție din Franța. După această perioadă, artista a strâns în palmares numeroase premii precum din cadrul: “Romanian Top Hits”, “Best New Act” și “Best Girl Act” .

Emisiunea “Bravo, ai stil! Celebrities” poate fi urmărită de miercuri până vineri, de la ora 23:00, și în fiecare sâmbătă, începând cu ora 22:30, la Kanal D.

Roxana Nemeş, cunoscută şi pentru apariţiile de la Antena 1

La finalul lunii septembrie 2019, Roxana Nemeş anunţa că va face, cel puţin pentru moment, trecerea de la muzică la televiziune.

Vedeta a bătut atunci palma cu producătorii emisiunii “Acces direct” de la Antena 1, pentru a fi noul reporter special al emisiunii, care intervievează vedetele din showbiz-ul românesc.

“Așa cum v-am promis, vă dau vestea despre noul meu proiect! Lucrez de doi ani la el, cu mult drag și stăruință! Împreună cu echipa de la «Acces Direct», lucrăm la altfel de materiale. Însemnând tot ce ține de autenticitatea artistului, bloggerului, sportivului. Artist la rândul meu, am plecat de la ideea ca voi, publicul de acasă, să cunoașteți omul din spatele vedetei! Începând de mâine, mă veți putea urmări într-o nouă postură, și anume cea de reporter special. Am pregătit deja câteva materiale frumoase, autentice cu supervedete! Abia aștept să vedeți despre ce e vorba!”, scria Roxana Nemeş pe pagina sa de Instagram pe 25 septembrie 2019.