Timișoara are șase paturi libere la ATI. Noi centre de vaccinare vor fi deschise
Sursă foto: INQUAM Photos, Virgil Simonescu
Vești bune pentru cei care locuiesc în Timișoara. Șase noi paturi la ATI sunt disponibile. Totodată, potrivit ultimelor informații, urmează deschiderea unor noi centre de vaccinare anti-covid, în contextul creșterii alarmante a numărului de noi infectări.
Vești bune pentru locuitorii orașului Timișoara. Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Dominic Fritz. Potrivit acestuia, șase noi paturi ATI sunt funcţionale la Spitalul Municipal din Timişoara, începând de joi, fiind destinate pacienţilor cu COVID-19, în contextul în care, de mai multe săptămâni, în secţiile de Terapie Intensivă din municipiu nu mai există niciun loc liber pentru bolnavii infectaţi şi aflaţi în stare gravă.
Totodată, primarul a mai subliniat faptul că, la Timişoara, vor fi deschise şi noi centre de vaccinare. Se fac toate eforturile necesare pentru ca răspândirea bolii să fie ținută sub contol.
„Nevoia de paturi ATI nu a fost niciodată mai acută ca acum. Îi rog pe timişoreni să respecte toate regulile de distanţare, să se protejeze cât de bine pot, pentru că situaţia este foarte serioasă. Cu toţii ne dorim să ne petrecem sărbătorile alături de prieteni şi familie şi vom putea face asta numai dacă vom reuşi să oprim împreună răspândirea acestei boli”, a declarat primarul Timişoarei, Dominic Fritz.
Unde vor fi disponibile noile paturi de la ATI
În ceea ce privește noile paturi, acestea au fost instalate în clădirea Spitalului Municipal de pe strada Daliei. Tot astăzi, se va finaliza şi pregătirea personalului care va deservi aceste paturi. Astfel, în total, la Spitalul Municipal, aflat în subordinea Primăriei Timişoara, există acum 12 locuri pentru tratarea cazurilor grave de COVID-19, potrivit reprezentanţilor Primăriei Timişoara.
De menționat este faptul că, înainte de funcţionalizarea acestor paturi, în Timişoara existau 35 de locuri ATI pentru cei infectaţi cu COVID-19, iar în prezent, numărul acestora ajunge acum la 41.
În același timp, la Spitalul modular de campanie operat de Ministerul Apărării Naţionale şi aflat pe Stadionul CFR se va deschide zilele acestea o secţie ATI cu 10 paturi.
Totodată, săptămâna viitoare, mai exact pe 23 martie, se vor deschide încă trei centre de vaccinare împotriva COVID-19 în Timişoara, totalizând 20 de noi fluxuri de vaccinare. Cele trei sunt la Continental (Calea Buziaşului nr. 11), Incuboxx şi la Muzeul „Corneliu Miklosi” (Take Ionescu nr. 83). Toate cele trei centre vor fi dedicate vaccinării cu doze Pfizer.
Trebuie menționat faptul că, în prezent, în Timişoara există 5 centre active, cu 28 de fluxuri, la Iulius Mall, ISHO, clădirea STPT de pe intrarea Doinei, Casa Tineretului şi Vox Technology Park.
Sursă foto: INQUAM Photos, Virgil Simonescu
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





