Apple a anunţat ieri plecarea lui Forstall, inginer care în cei 15 ani de activitate a avut numeroase conflicte cu board-ul executiv, mediate – însă – de fiecare dată de către regretatul Steve Jobs.

Picătura care a umplut paharul a constat, aşadar, în refuzul a a-şi cere scuze pentru neregulile întâmpinate de utilizatorii aplicaţiei Apple Maps. Aceasta nu este suficient de detaliată, confundă unele locuri, iar anumite orașe sunt omise total, aspecte care îi nemulţumesc pe cei  care şi-au cumpărat iPhone 5.

De fapt, Forstall a insistat să rezolve problema aşa cum o făcea sub conducerea lui Steve Jobs, mai precis să remedieze fără a recunoaşte public neajunsurile serviciului. Membrii board-ului nu au fost de acord cu inginerul, aşa că publicat totuşi scrisoarea, sub semnătura lui Tim Cook.

Cunoscut ca fiind protejatul lui Steve Jobs, Forstall a fost privit multă vreme ca un potenţial succesor al vizionarului, aminteşte The Wall Street Journal.