Ministrul Transporturilor, Lucian Șova a participat luni la Londra la ceremonia de semnare a contractului prin care TAROM achiziționează cinci aeronave Boeing 737-MAX 8, construite special pentru operatorul nostru național. Semnarea acestei comenzi ferme între compania TAROM, reprezentată de directorul general Wolff Werner-Wilhelm și Boeing, prin Kevin G. McAllister – președinte și director executiv al Boeing Commercial și Ihssane Mounir – vicepreşedinte senior pentru vânzări și marketing, a avut loc în cadrul Târgului aviatic Farnborough International Airshow, evenimentul aerospațial al anului din Europa. Aparatele vor fi livrate până în anul 2023, dar între timp va continua înnoirea flotei TAROM.

Comanda de astăzi face parte dintr-un contract mai amplu care, pe lângă cumpărarea celor cinci aparate Boeing 737-MAX 8, prevede și începerea procedurilor pentru ca Direcția Tehnică a TAROM să devină partener oficial Boeing, precum și achiziția în leasing operational a celor două aeronave 737-800 Next Generation, aflate deja în flota TAROM.

 “Reînnoirea flotei TAROM, inclusiv în parteneriat cu prestigioasa companie Boeing, face parte dintr-o strategie pe termen lung a Companiei Naționale de Transporturi Aeriene. Cele cinci noi aparate de zbor 737 MAX 8 ne promovează în rândul jucătorilor importanți de pe piața transporturilor aeriene. Este un contract pe care îl consider un pas decis din partea TAROM în direcția corectă”, a declarat ministrul Lucian Șova.

Participarea delegației Ministerului Transporturilor, alături de Directorul General TAROM, la ceremonia de la Londra transmite un mesaj de încredere în revitalizarea companiei naționale pentru transporturi aeriene.

Majoritatea guvernelor din Europa și de peste ocean se află la acest eveniment. Prezența reprezentanților Guvernului României la Farnborough oferă oportunități reale de colaborare și dezvoltare a relațiilor punctuale cu partenerii noștri, inclusiv pe componenta de transporturi aeriene.

Extinderea flotei TAROM cu alte cinci aeronave reprezintă încă un pas important pentru îndeplinirea obiectivelor propuse în Programul de Guvernare și pentru consolidarea Companiei Naționale TAROM pe piața de profil.
Modelul Boeing 737 MAX 8 este dotat cu motoare de tehnologie avansată și este îmbunătățit pentru a oferi mai mare eficiență și fiabilitate.

 

„Este un moment interesant pentru Tarom, deoarece ne actualizăm flota şi construim parteneriate puternice de care vor beneficia toţi pasagerii noştri”, a declarat Wolff Werner-Wilhelm, CEO TAROM. „Avionul 737 MAX va oferi clienţilor noştri performanţe excepţionale, fiabilitate şi eficienţă, cu o gamă extinsă care ne va permite să ne deservim mai bine rutele actuale şi să deschidem pieţe noi. Această nouă achiziţie reprezintă o adevărată schimbare pentru TAROM”, a adăugat Wolff Werner-Wilhelm.

”Modelul 737 MAX 8 încorporează cele mai noi motoare CFM Internaţional LEAP-1B şi alte îmbunătăţiri pentru a oferi cea mai mare eficienţă şi fiabilitate pe piaţa avioanelor medii. Acesta beneficiază, de asemenea, de Boeing Sky Interior, care oferă compartimente mai mari deasupra scaunelor şi alte facilităţi pentru a îmbunătăţi experienţa pasagerilor”, anunță Boeing într-un comunicat postat pe site-ul companiei.

”Suntem încântaţi de faptul că TAROM se alătură familiei 737 MAX în timp ce îşi dezvoltă flota şi îşi extinde reţeaua”, a declarat Ihssane Mounir, vicepreşedinte senior pentru vânzări și marketing al Boeing. 

Târgul aviatic de la Farnborough reunește, până în 22 iulie, peste 70.000 de reprezentanți ai industriei aerospațiale care își prezintă cele mai noi tehnologii din domeniu.