Litoralul românesc nu va fi afectat de poluare în această vară

Săptămâna trecută, Tanczos Barna a avut o discuţie telefonică cu ministrul Mediului din Ucraina, care i-a confirmat preocuparea și capacitatea de monitorizare a Guvernului de la Kiev a fenomenelor din zona barajului centralei hidroelectrice Kahovka, distrus pe data de 6 iunie 2023. Cei doi oficiali europeni au stabilit că atât pe sistemele de notificare internaţionale, cât şi direct către Ministerul Mediului vor veni semnalele de fiecare dată când există un risc major de poluare dinspre Ucraina.

„Diluarea în Marea Neagră este foarte, foarte mare, deci risc semnificativ de poluare în zonele de îmbăiere nu cred că va exista, dar există o monitorizare atât din partea ucraineană, cât şi din partea autorităţilor din zonă, din România. Cu siguranţă, de fiecare dată când va apărea un risc, o să fim notificaţi, o să fim avertizaţi.

Valul de apă o să treacă şi apele au început să se retragă, deja, acolo. De fiecare dată când este o astfel de catastrofă ecologică, efectele sunt pe termen mediu – lung, dar în Marea Neagră, din evaluările noastre de până acum, probabilitatea de a avea o poluare semnificativă în zona de litoral românesc nu cred că există”, a declarat, joi, Tanczos Barna în cadrul conferinţei de presă în care a prezentat bilanţul mandatului său la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Distrugerea barajului din Ucraina nu reprezintă un pericol pentru Marea Neagră

Cu o zi în urmă, Mircea Fechet, desemnat pentru funcția de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, a spus că, momentan, nu există niciun semnal de alertă privind un pericol de poluare masivă în Marea Neagră din cauza exploziei de la barajul centralei hidroelectrice Kahovka din Ucraina.

„Fără îndoială că se verifică parametrii de poluare şi din Marea Neagră, şi din Dunăre. Sunt instituţii diferite care se ocupă de evaluarea acestor parametri. În legătură cu Marea Neagră, în general pentru zonele de îmbăiere, acolo atribuţia este la Direcţiile de Sănătate Publice să facă aceste evaluări.

Însă, este foarte adevărat că suntem îngrijoraţi în acest moment din cauza războiului din Ucraina, din cauza exploziei de la barajul de pe Nipru, care a generat un volum de apă care, bineînţeles, că a măturat în calea ei şi deşeuri, şi uleiuri, care la un moment dat există posibilitatea să ajungă în Marea Neagră.

Dar, în acest moment nu avem niciun semnal de alertă care să spună că populaţia sau Marea Neagră sunt într-un pericol de poluare masivă din cauza acestor evenimente”, a declarat el, după ce s-au terminat audierile comisiilor de specialitate din cadrul Parlamentului României.