Achiziția va fi făcută de către combinatul de produse chimice Chimcoplex Borzești, care este controlat de magnatul Ștefan Vuza.

Filiala din Europa a VTB nu se află însă pe lista băncilor și companiilor sancționate de UE și SUA, așa că Chimcomplex poate apela la finanțarea tranzacției cu Oltchim prin intermediul acesteia.

Ștefan Vuza, proprietarul companiei care deține pachetul majoritar de acțiuni la Chimcomplex Borzești, a refuzat să facă declarații referitoare la tranzacție.

VTB este controlată de statul rus, prin intermediul unei agenții din subordinea Ministerului pentru Dezvoltare Economică. Ea a fost sancționată de SUA și UE pentru că a furnizat finanțarea necesară pentru operațiunea de anexare a Crimeei din 2014.

Vuza a încercat să atragă finanțarea necesară tranzacției de la mai multe bănci europene și americane, dar acestea au refuzat în cele din urmă să se implice, astfel că omul de afaceri a apelat la finanțare din Rusia. Alături de VTB Europe, un alt finanțator al tranzacției este Credit Suisse.

Rușii de la VTB au mai fost interesați de Oltchim și în 2013, când au discutat subiectul cu ministrul Economiei de la acel moment, Varujan Vosganian. Tranzacția s-a împotmolit atunci în procedurile birocratice provocate de insolvența societății.

Dupa cumpărare, Stefan Vuza va crea Compania Romana de Chimie, din care vor face parte Oltchim Ramnicu Valcea si Chimcomplex Borzesti, scrie G4Media.ro.