Subvenții pentru fermieri. Guvernul a adoptat, joi, noile măsuri pentru sprijinirea fermierilor

Subvenții pentru fermieri. Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a anunțat că, joi, 25 ianuarie, Guvernul a adoptat acordarea subvenției de 100 de euro/animal. Aceasta vine după ce, săptămâna trecută a fost aprobat sprijin de 100 euro/ha pentru fermieri.

„Așa cum ne-am luat angajamentul în fața fermierilor, continuăm adoptarea și implementarea măsurilor de sprijin pe care le-am stabilit împreună! Săptămâna trecută am aprobat un sprijin de 100 euro/ha pentru fermierii din sectorul vegetal și echivalarea permisului categoria B cu Tr.1.

În ședința de Guvern de azi (joi – n.r.), am adoptat și acordarea a 100 de euro/animal, pentru crescătorii de vite de carne și bivolițe! Primesc sprijin proporțional și crescătorii de porci și păsări (100 euro/UVM ).

Sprijinul este necesar pentru compensarea pierderilor înregistrate de fermieri din cauza creșterii preţurilor la furaje, combustibili, utilități și forța de muncă, în contextul războiului din Ucraina”, transmite, pe Facebook. Florin Barbu.

Ministrul Agriculturii informează că a fost emisă o ordonanță ce oferă fermierilor posibilitatea de a amâna plățile la ratele contractelor de credit, având în vedere problemele cu care se confruntă din cauza secetei pedologice.

„Fermierii primesc subvenție la motorină folosită în anul 2024 la valoarea maxim posibilă, respectiv 2 lei/litru! Acest lucru înseamnă carburant pentru agricultură mai ieftin cu 25% față de cât costă la pompă.

Așa cum am promis, suntem alături de fermierii și procesatorii români, continuăm să îi susținem, continuăm să dialogăm și să explicăm toate aceste măsuri bune pentru agricultura românească”, a precizat ministrul.

Ajutor de stat pentru fermierii din sectorul suin și avicol

Pe data de 25 ianuarie 2024, în cadrul Ședinței de Guvern, s-a dat aprobarea pentru Ordonanța privind implementarea unei scheme de ajutor de stat, având ca scop susținerea activității crescătorilor din sectorul suin și avicol. Această schemă va fi în vigoare în intervalul 1 august 2022 – 31 august 2023, luând în considerare criza generată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Beneficiari ai schemei de ajutor de stat:

1. Crescători de suine:
a) Persoane juridice
b) Întreprinderi individuale sau familiale
c) Persoane fizice autorizate
d) Societăți agricole conform Legii nr. 36/1991

2. Crescători de păsări:
a) Persoane juridice
b) Întreprinderi individuale sau familiale
c) Persoane fizice autorizate
d) Societăți agricole conform Legii nr. 36/1991

Condiții de eligibilitate pentru beneficiari:

1. Deținerea unei sau mai multor exploatații autorizate sanitar – veterinar la data depunerii cererii de ajutor de stat.
2. Desfășurarea activității de creștere și/sau reproducție a suinelor în perioada 1 august 2022 – 31 august 2023 în exploatații autorizate sanitar – veterinar.
3. Desfășurarea activității de reproducție și/sau incubație și/sau creștere a păsărilor în perioada 1 august 2022 – 31 august 2023 în exploatații autorizate sanitar – veterinar.

Vă invităm să aflați mai multe despre acest ajutor de stat, AICI. 

Ajutor de stat pentru fermierii din din sectorul bovinelor de carne și al bubalinelor

Pe data de 25 ianuarie 2024, în cadrul Ședinței de Guvern, a fost adoptată Ordonanța pentru implementarea unei scheme de ajutor de stat, având ca scop sprijinirea activității crescătorilor din domeniul bovinelor de carne și al bubalinelor. Această inițiativă vine în contextul aceleiași crize generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Prin acest act normativ, se stabilește o schemă de ajutor de stat cu caracter temporar pentru sprijinirea crescătorilor din sectorul bovinelor de carne și al bivolițelor în perioada 1 octombrie 2022 – 31 martie 2023. Această inițiativă rămâne în vigoare până la data de 31 decembrie 2023. Scopul ei este să compenseze pierderile generate de creșterea prețurilor la furaje, combustibil și alte costuri (forța de muncă, servicii veterinare, utilități, etc).

Beneficiari ai acestei scheme de ajutor de stat pot fi:

1. Crescători de bovine de carne și bubaline.
2. Întreprinderi individuale și familiale.
3. Persoane fizice autorizate.
4. Persoane fizice.
5. Persoane juridice.

Condiții de eligibilitate:

1. Deținerea, la 31 martie 2023, a unui efectiv de bovine de carne sau bubaline în exploatație, cu cod ANSVSA în BND.

2. Bovinele solicitate pentru ajutor trebuie să fie înscrise în registrul genealogic al rasei.

3. Deținerea a cel puțin 50% din efectivul total de bovine și/sau bubaline cu o zi înainte de începerea perioadei de depunere a cererii.

Cuantumul propus pentru ajutorul de stat este:

– 100 euro/cap pentru bovinele de carne
– 100 euro/cap pentru bubaline

Aflați mai multe detalii, AICI. 

Subvenție pentru acciza la motorină, destinată fermierilor

La 25 ianuarie 2024, în cadrul Ședinței de Guvern, a fost aprobată o Hotărâre de completare a Hotărârii de Guvern nr. 1174/2014, având ca obiect instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru diminuarea accizei la motorina utilizată în sectorul agricol.

Bugetul total al schemei de ajutor de stat pentru anul 2024 este de 270.000.000 de lei.

Ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură, arată, pe scurt, astfel:

a) 1 ianuarie 2024 – 30 iunie 2024:
– Diferența dintre acciza standard de 1.850,95 lei/1.000 litri și rata redusă de 104,47 lei/1.000 litri este 1,746 lei/litru.
– Se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.

b) 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024:
– Diferența dintre acciza standard de 2.183,85 lei/1.000 litri și rata redusă de 104,47 lei/1.000 litri este 2,079 lei/litru.
– Se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.

Aflați mai multe informații, AICI.