SUA au produs un vaccin anti-coronavirus care a dat imunitate șoarecilor și macacilor

SUA au produs un vaccin anti-coronavirus care a dat imunitate șoarecilor și macacilor
Publicat de Corina Chiriac la 21 iulie 2020, 13:00

Un nou vaccin aflat în dezvoltare în SUA a dat rezultate promițătoare. În urma testării pe șoareci și macaci, animalele au dezvoltat imunitate la coronavirus.

Vaccinul a generat răspunsuri imune după injectarea unei singure doze la şoareci – un obiectiv important pentru cercetători.

Cu toate că sunt necesare mai multe cercetări pentru a se stabili gradul de protecţie oferit, el reprezintă un candidat promiţător pentru obţinerea unui vaccin, deosebit de necesar şi eficient, pentru COVID-19.

Vaccinul este pe bază de ARN

Echipa de cercetători, condusă de Jesse Erasmus de la Departamentul de Microbiologie al Universităţii din Washington, Statele Unite, a dezvoltat un vaccin pentru SARS-CoV-2 pe bază de ARN replicant, molecule care tind să genereze răspunsuri imune mai puternice în comparaţie cu cele de ARN mesager, utilizate în alte vaccinuri.

Vaccinul, numit repRNA-CoV2S, conţine molecule ARN replicant bazate pe secvenţe din proteina S (”spike”) a SARS-CoV-2 – care permite virusului să pătrundă în celulele umane – alături de o emulsie de nanoparticule care îmbunătăţeşte capacitatea imunogenă şi stabilitatea vaccinului.

O singură doză produce cantități mari de anticorpi

Cercetătorii au observat că o singură doză injectată a produs cantităţi mari de anticorpi împotriva SARS-CoV-2 la şoareci, iar adăugarea unei doze rapel a amplificat efectele vaccinului la rozătoarele mai în vârstă şi a generat răspunsuri imune puternice din partea celulelor T în splină şi plămâni.

Atât abordările pe bază de doză unică, cât şi cele pe bază de rapel s-au dovedit sigure şi au produs răspunsuri similare la exemplare de macac cu coadă de porc, care au durat cel puţin 70 de zile, potrivit studiului.

Cantitățile de virus au fost neutralizate

În plus, conform cercetării, anticorpii din organismul macacilor au neutralizat cantităţile de virus SARS-CoV-2 similare concentraţiilor observate în serul persoanelor care se recuperează după infecţie.

Cercetătorii intenţionează să înceapă dezvoltarea clinică a vaccinului sub denumirea de HDT-301.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.