Gigantul Google ar putea face obiectul unei noi investigații privind posibile acțiuni anticoncurențiale. Google este deja obișnuit cu astfel de măsuri și a fost deja sancționat în Europa, însă, de această dată, este vorba despre o posibilă investigație în Statele Unite ale Americii, ceea ce este deja altceva.

Departamentul de Justiţie al Statelor Unite pregăteşte o investigaţie împotriva Google, pentru a stabili dacă gigantul din sectorul tehnologiei a încălcat legislaţia în domeniul concurenţei în afacerile sale online, au declarat două surse apropiate situaţiei, transmite Reuters.

Comisia Europeană a impus companiei o amendă de 2,4 miliarde de euro (2,7 miliarde dolari), acum doi ani, pentru că şi-a promovat în mod incorect propriul serviciu de comparare a produselor.

Între timp, Google a oferit companiilor concurente posibilitatea de a licita pentru spaţiul de publicitate din partea de sus a paginii cu rezultatele căutărilor, oferindu-le posibilitatea să concureze în mod egal.