Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN) SA a atribuit pe 31 iulie 2018 un contract privind „servicii de întreţinere preventivă, predictivă şi corectivă pentru subsistemele de securitate periferice aferente sistemului tehnic de protecţie fizică al Sucursalei CNE Cernavodă”. Achiziţia survine în urma unei licitaţii restrânse iniţiate pe 12.10.2017, valoarea estimată iniţial a contractului fiind de 6.891.000 lei. Câştigătoare a fost desemnată UTI Grup SA, care s-a angajat să ducă la capăt lucrările pentru 5.934.765,07 lei, fără TVA, pe baza unui acord cadru cu o durată de 36 de luni, potrivit jurnalul.ro.

UTI Grup SA a luat astfel faţa Serviciului Român de Informaţii (SRI) în privinţa asigurării securităţii Centralei Nucleare de la Cernavodă. Potrivit documentaţiei de atribuire, participantul perdant al licitaţiei organizate de Nuclearelectrica a fost Regia Autonomă Rasirom, firma oficială a SRI, care are ca obiect de activitate proiectarea şi realizarea de sisteme integrate de securitate. SRI nu s-a aflat niciodată printre numele agreate de şefii Nuclearelectrica pentru paza centralei de la Cernavodă, în schimb ce UTI îşi reconfirmă statutul de firmă de casă, conform Antena 3.


Te-ar putea interesa și: