Sprijin pentru IMM-urile din domeniul agro-alimentar. Primesc 10% din valoarea finanţării
SURSA FOTO: INQUAM Photos, Octav Ganea
Sprijin pentru IMM-urile din domeniul agro-alimentar. Primesc 10% din valoarea finanţării prin noul subprogram AGRO INVEST. Vicepreşedintelui PNL, Daniel Constantin, a dat toate detaliile.
Guvernul a adoptat vineri de principiu, fiind în primă lectură, Ordonanţa de modificare a Programului IMM INVEST, în sensul adoptării noului subprogram AGRO INVEST, dedicat în mod special IMM-urilor din domeniul agriculturii şi industriei alimentare.
Conform unui comunicat remis AGERPRES, măsura a fost propusă şi dezvoltată de către vicepreşedintele PNL Daniel Constantin, împreună cu ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri şi agreată de premierul Ludovic Orban.
„Totul a pornit în urmă cu două luni când, într-o discuţie pe care am mediat-o între mediul bancar şi fermieri, s-a născut această idee, din dorinţa sinceră a ambelor părţi reprezentate la acea întâlnire de a găsi soluţii mai bune şi mai ieftine de finanţare a fermierilor. Mă bucur mult că, într-un timp foarte scurt, Guvernul a înţeles necesitatea adoptării acestei OUG pentru înfiinţarea subprogramului AGRO INVEST, cu un subplafon de un miliard de RON anual, de care vor beneficia cu siguranţă fermierii români, greu încercaţi şi ei de pandemia de Covid 19”, a declarat Daniel Constantin.
Potrivit sursei citate, principalele particularităţi ale acestui subprogram sunt: va exista o perioadă de graţie mai mare, la începutul perioadei de creditare, de 24 de luni (perioada în care trebuie să plătească doar dobânda), lucru care va da o gură de oxigen suplimentară celor aflaţi în dificultate; rambursarea creditului este customizată, în sensul în care OUG prevede că fermierii pot să ramburseze de minim 2 ori pe an (cu alte cuvinte, rambursarea se poate face doar după recoltare, sau oricând îşi pot permite fermierii pe durata unui an); se oferă un grant de 10% din valoarea finanţării, ceea ce face ca acest tip de finanţare să fie extrem de interesant în special pentru cei care doresc să facă investiţii importante în agricultură.
„Statul, practic, va finanţa o parte din aceste investiţii, creând astfel o plus-valoare evidentă în acest domeniu. Bineînţeles că aici se vor aplica regulile de cumul în ceea ce priveşte ajutorul de stat, iar grantul va fi oferit cu respectarea regulilor şi în limita plafonului maxim de cumul pentru IMM-urile din domeniul agriculturii/pisciculturii”, se menţionează în comunicat.
Sectoare care nu au fost eligibile în programul IMM INVEST, cum ar fi producţia de vin şi de bere, au putut fi introduse acum în AGRO INVEST. Ceilalţi beneficiari sunt din industria alimentară în general, cum ar fi: industria morăritului, panificaţiei şi a produselor făinoase, industria cărnii şi a produselor din carne, industria laptelui, uleiulilor vegetale, industria valorificării fructelor şi legumelor etc. De asemenea, sunt incluse toate sectoarele din zona de agricultură, zootehnie şi legumicultură.
Directorul general al FNGCIMM, Dumitru Nancu, anunţa, în urmă cu patru zile, că programul AGRO INVEST a fost notificat la Comisia Europeană şi până la finele acestei luni este aşteptată aprobarea.
„Ultimul program care a fost notificat la Comisia Europeană (…) este AGRO INVEST, un program revoluţionar. A fost notificat la Comisie şi aşteptăm până la sfârşitul acestei luni să ne vină aprobarea. Este un program care este dedicat agriculturii, un subprogram în cadrul IMM Invest, în sensul că se acordă credite garantate de stat atât pentru capital de lucru cât şi pentru investiţii, diferenţa fiind că se acordă şi un grant în valoare de 10% din finanţare”, afirma directorul FNGCIMM.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





