Simona Halep și Cahill, momente inedite-Unde au fost surprinși cei doi după ce au anunțat marea despărțire
Simona Halep și antrenorul său, Darren Cahill, au anunțat marea despărțire la începutul acestei luni. Cahill nu va mai fi antrenorul româncei.
În ciuda acestui lucru, Simona și Cahill au o relație foarte strânsă de prietenie și asta o arată fotografiile postate de cei doi, astăzi, pe contul lor de Instagram.
Cei doi se află împreună la schi, în Austria.
Liderul 1 WTA a postat o fotografie în care se află alături de fostul antrenor. Mai impresionant a fost mesajul pe care l-a scris Simona în descrierea fotografiei.
‘Să câștigi este important, dar prieteniile sunt pentru totdeauna’.
De asemenea, și Cahill a postat o fotografie realizată pe pârtia de schi. În descrierea fotografiei, fostul antrenor al numărului 1 mondial a scris #viață bună și #prieteni buni.
Vacanța Simonei vine după ce s-a aflat că nu s-a înscris la turneul de la Shenzhen. Aceasta ar putea evolua săptămâna următoare (din 7 ianuarie), la Sydney, turneu de categorie Premier.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




