SIIJ va fi desființată în acest an! Cătălin Predoiu a spus exact data: Sunt mai multe obstacole

În cursul zilei de vineri, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat că secția specială va fi desființată cel târziu în luna martie a acestui an, așa cum prevede programul de guvernare.

De asemenea, el a mai spus că nu va exista un SIIJ 2.0, referindu-se, de fapt, la o altă secție care să preia atribuțiile. Ministrul Justiției a adăugat că se lucrează deja la o formulă care să fie acceptată aât de coaliția cât și de către CSM.

„Lucrăm la o formulă tehnică, care sa fie agreata, pentru ca sunt mai multe obstacole. Primul este obstacolul politic pentru ca trebuie acordul coaliției de guvernare. Al doilea obstacol este CSM„, a fost declarația ministrului Cătălin Predoiu, adăugând, de asemenea, că nu va merge în Parlament cu un proiect care să nu primească un aviz pozitiv.

Proiectul la care se lucrează, spune ministrul Justiției, va fi prezentat în guvern luna viitoare, pentru ca Parlamentul să îl poată adopta în luna martie.

Desființarea SIIJ, un blocaj important în negocierile dintre PNL și PSD

Negocierile dintre PSD, PNL și UDMR au fost blocate din cauza desființării Secției Speciale, în contextul în care fiecare formațiune susținea o poziție diferită.

Desființarea SIIJ a fost subiect de ceartă și în fosta coaliție. Atunci, UDMR insista ca atribuțiile acesteia să fie preluate de către secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului General.

Secția specială a fost și subiectul care l-a determinat pe fostul premier Florin Cîțu să îl demită pe fostul ministru al Justiției, Stelian Ion. La vremea respectivă președintele liberalilor susținea că acesta nu a reușit să desființeze secția după opt luni de mandat, cu toate că USR-PLUS a tot susținut ideea desființării Secției Speciale.

Sesizarea Parlamentului cu proiectul de desființare a SIIJ va fi propus Guvernului

La mijlocul lunii decembrie 2021, ministrul Cătălin Predoiu a avut o întâlnire de lucru aplicată, la nivel tehnic, online, cu reprezentanţii Comisiei Europene, întrevedere ce a analizat stadiul îndeplinirii recomandărilor cuprinse în Raportul MCV, publicat la 8 iunie, şi a avut loc în continuarea discuţiilor desfăşurate la Bruxelles.

Cătălin Predoiu şi reprezentanţii Comisiei au dezbătut aspectele tehnice ale obiectivelor MCV, precum şi diferitele modalităţi de realizare, ca şi calendarul posibil de îndeplinire a acestor obiective.

„Am trecut în revistă situaţia întârzierilor înregistrate în 2021 în realizarea obiectivelor MCV, în special desfiinţarea SIIJ şi adoptarea legilor Justiţiei, precum şi diferitele proiecţii tehnice de recuperare a acestora în 2021. Ministerul Justiţiei îşi va îndeplini toate obligaţiile aflate în competenţa sa legală pentru realizarea acestor obiective. MCV poate fi realizat în măsura în care voinţa politică exprimată în programul de guvernare va fi transformată în voturi în Parlament pentru proiectele de lege cu care Guvernul îl va sesiza în domeniul MCV. MJ va coopera loial şi transparent în continuare cu CSM şi Comisia Europeană pentru realizarea obiectivelor MCV. MJ va propune Guvernului sesizarea Parlamentului cu proiectul legii de desfiinţare a SIIJ şi modificarea legilor Justiţiei pe parcursul sesiunii parlamentare care va începe la 1 februarie 2022”, declara Cătălin Predoiu la finalul reuniunii.