Mirabela Grădinaru este împreună cu Nicușor Dan de mai bine de 12 ani. Aceasta este manager la o mare companie auto și locuiește împreună cu noul Primar General într-un apartament din zona Gorjului (Militari).

Au devenit părinți în timpul campaniei electorale

Trebuie menționat că în mai 2016, în timpul campaniei pentru primăria Capitalei, cei doi au devenit părinții unei fetițe care a primit numele de Aheea.

„Trăiesc cea mai fericită zi din viață. Am devenit tatăl unei fetite minunate și sănătoase. Mulțumesc, Mirabela, pentru bucuria uriașă pe care mi-ai făcut-o”, a scris atunci Nicușor Dan pe Facebook.

De asemenea, un detaliu puțin cunoscut este că cei doi se cunosc de mai bine de 12 ani, când au fondat împreună Asociația Salvați Bucureștiul.

Mirabela Grădinaru surprinde pe toată lumea

Mirabela Grădinaru și-a surprins prietenii pe Facebook cu o declarație de dragoste pentru soțul ei. Conform celor spune de aceasta, „s-au scris multe despre Nicușor și totuși prea puține”.

„Cu Nicușor, fiecare zi este una deosebită, pentru că reușește să ne surprindă plăcut în fiecare moment pe care-l petrecem împreună: povestind întâmplări din copilărie și adolescență atunci când stăm la masă, citindu-ne poezii în serile în care nu este la TV, jucând șah și cărți, cu câte o floare, un film proiectat pe perete sau la cinema, o plimbare în parc sau prin cartier, când ne întreabă dacă avem bagajele pregătite și ne urcam în mașină, fără să știm destinația finala”, a scris soția lui Nicușor Dan pe Facebook.

„Nicușor m-a învățat iubirea necondiționată și, fără să exagerez, îl consider echilibrul căminului nostru. Este un partener de încredere și pe care mă pot baza tot timpul, fie că vorbesc despre mine sau despre fetița noastră. Nicușor își respectă tot timpul promisiunile, dar asta o știm cu toții, nu este nevoie să detaliez”, a completat Mirabela Grădinaru.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea