Se schimbă vârsta de pensionare! Cine va ieși cu 10 ani mai devreme la pensie
Cei care se află în această categorie au parte de vești importante din partea statului. Potrivit ultimii decizii a Senatului, o parte din români vor ieși la pensie mai devreme.
Plenul Senatului a decis azi să modifice sistemul de pensii publice. În urma acestei modificări, o altă categorie de persoane poate ieși anticipat la pensie, fără să aibă parte de penalizări.
Ce persoane pot ieși mai repede la pensie
Concret, cei care lucrează în domeniul de construcții navale și care își desfășoară activitatea în activități precum: control nedistructiv cu radialii ionizante, izolare cu vata minerala, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudura, montare/demontare schele, lăcătușerie montaj, tubulatura montaj, polizare montaj, mecanica montaj, electrica montaj, pot ieși mai devreme la pensie.
Cum va fi stagiul de cotizare
Stagiul complet de cotizare pentru aceasta categorie va fi de 30 de ani, iar vârsta minima de pensionare va fi de 53 de ani pentru femei și 55 de ani pentru bărbați.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




