BCE dorește noi bancnote Euro

Decizia de redefinire a graficii bancnotelor euro a fost anunțată încă de la finalul anului 2021. Întregul proces este însă unul de durată și noul design ar putea fi ales abia spre finalul anului 2024.

În perioada decembrie 2021-martie 2022 cetățenii din toate țările zonei euro au fost consultați. BCE a dorit să afle opiniile acestora cu privire la posibile teme pentru bancnotele viitoare. Pentru a se asigura că opiniile din întreaga zonă euro sunt reprezentate în mod egal, BCE a contractat o companie de cercetare independentă. Aceasta a adresat unui eșantion reprezentativ de persoane din zona euro aceleași întrebări ca și cele din propriul sondaj.

„Moneda noastră unică și identitatea noastră europeană comună sunt strâns legate”, a spus președinta BCE, Christine Lagarde. „Vrem ca oamenii din Europa să se poată identifica cu designul bancnotelor euro”.

În contextul actual în care tehnologiile de reproducere a bancnotelor evoluează rapid și falsificatorii pot accesa cu ușurință informații și materiale, este necesar să se emită periodic bancnote noi, afirmă Banca Europeană.

Securitatea și impactul asupra mediului, aspecte importante

Pe lângă considerentele legate de securitate, se dorește o reducere o reducere a impactului asupra mediului al bancnotelor euro pe tot parcursul ciclului de viață al acestora. De asemenea, aceste noi bancnote vor fi mai ușor de înțeles și mai incluzive pentru europenii de toate vârstele și din toate mediile, inclusiv pentru grupurile vulnerabile, cum ar fi persoanele cu deficiențe de vedere.

În acest sens, au fost preselectate mai multe teme pentru viitoarele bancnote. Lista scurtă a temelor ia în considerare sugestiile făcute de un grup consultativ multidisciplinar, cu membri din toate țările din zona euro.

Rezultatele sondajelor vor fi utilizate de BCE pentru a selecta tema pentru următoarea generație de bancnote până în anul 2024. Ulterior, va avea loc un concurs de design. Atunci, cetățenii europeni vor avea din nou șansa de a-și exprima preferințele cu privire la opțiunile de design rezultate în urma acestui concurs.

Se preconizează că BCE va lua decizia cu privire la viitorul design și la momentul producerii și emiterii noilor bancnote în 2026.

Ce teme posibile vor avea noile bancnote?

Păsări: libere, rezistente, inspirate – Păsările nu cunosc frontierele naționale și simbolizează libertatea de mișcare. Cuiburile lor ne amintesc de propria noastră dorință de a construi locuri și societăți care să hrănească și să protejeze viitorul. Ele ne reamintesc că ne împărțim continentul cu toate formele de viață care ne susțin existența comună.

Cultura europeană – Bogata moștenire culturală a Europei și sectoarele culturale și creative dinamice consolidează identitatea europeană, creând un sentiment comun de apartenență. Cultura promovează valorile comune, incluziunea și dialogul în Europa și în întreaga lume. Ea aduce oamenii împreună.

Valori europene oglindite în natură – Europa este un loc viu, dar și o idee. Uniunea Europeană este o organizație, dar și un set de valori. Tema evidențiază rolul valorilor europene (demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și drepturile omului) ca elemente constitutive ale Europei și leagă aceste valori de respectul nostru pentru natură și de conservarea mediului.

Noul design al bancnotelor va fi ales în 2024

Viitorul vă aparține – Ideile și inovațiile care vor modela viitorul Europei se află în adâncul fiecărui european. Imaginile create pentru această temă reprezintă purtătorii imaginației colective prin care oamenii vor crea acest viitor comun. Această temă semnifică potențialul fără limite al europenilor.

Mâini: împreună construim Europa – Mâinile ne sunt familiare tuturor, dar nu există două perechi la fel. Mâinile au construit Europa, infrastructura sa fizică, patrimoniul său artistic și realizările sale. Mâinile construiesc, țes, vindecă, învață, conectează și ne ghidează. Mâinile spun povești despre muncă, vârstă și relații, despre patrimoniu, istorie și cultură. Această temă celebrează mâinile care au construit Europa și care continuă să o facă în fiecare zi.

Europa noastră, noi înșine – Creștem ca indivizi, dar și ca parte a unei comunități, prin relațiile pe care le avem unii cu alții. Avem propriile noastre povești și identități, dar împărtășim, de asemenea, o identitate comună ca europeni. Această temă evocă libertatea, valorile și deschiderea oamenilor din Europa.

Râurile: apele vieții în Europa – Râurile Europei traversează frontierele. Ele ne leagă unii de alții și de natură. Ele reprezintă fluxul și refluxul unui continent dinamic și în continuă schimbare. Ele ne hrănesc și ne amintesc de sursele profunde ale vieții noastre comune, iar noi trebuie să le hrănim la rândul nostru.